Stadionul „1 Mai” din Ițcani va găzdui astăzi două interesante meciuri amicale. De la ora 13.00, gruparea de Liga a III-a Rapid Suceava va susține un joc test în compania echipei Aerostar Bacău, care a efectuat cantonamentul de iarnă la Câmpulung Moldovenesc. Cu prilejul acestui meci, antrenorul Ioan Radu îi va testa pe fotbaliștii Vaida și Popovici, de la Unirea Dej. „Cei doi jucători au fost recomandați de Costel Bădan, fostul portar al CSM-ului Suceava și al Oțelului Galați, ce activează în prezent ca antrenor secund la gruparea din Dej. Ambii sunt încă tineri la 22 de ani și au constituție atletică. Urmează să vedem dacă știu și cu mingea”, a declarat Ovidiu Murariu, director sportiv la Rapid Suceava. După partida cu Aerostar, tehnicianul Ioan Radu urmează să anunțe lotul de jucători care va pleca săptămâna viitoare în cantonament la Păltinoasa.
În cel de-al doilea meci al zilei de astăzi, liderul la zi al Ligii a IV-a sucevene, CS Sporting, va primi replica echipei botoșănene AS Roma.