Mobilizare impresionantă pentru stoparea transformării Casei de Cultură din Câmpulung în spații comerciale și reluarea activităților culturale



Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic
Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic

Indignare, revoltă, nemulțumire, dezamăgire – sunt câteva dintre reacțiile stârnite de transformarea unei clădiri-simbol a municipiului Câmpulung Moldovenesc – Casa de Cultură, în spații comerciale, precum magazinul chinezesc amenajat recent pe o suprafață de 150 mp. Filmările făcute de activistul Gheorghe Sologiuc, cu scaunele smulse din sala mare, de spectacole, care s-au ”rostogolit” în mediul online, au fost completate de fel de fel de reacții din partea unor persoane publice, dar și de inițierea unei petiții online, prin comunitatea Declic, care are deja peste 3000 de semnatari.

”Casa de Cultură și starea absolut jalnică în care a ajuns în ultimul deceniu reflectă pentru mulți dintre noi problemele societății românești. O instituție în teorie publică, construită și din contribuții publice în anii ’70, e de zeci de ani în proprietatea unor sindicate fără chip. Singura lor activitate: închirierea spațiilor pentru comerț. Filmarea apărută în spațiul public, care ilustrează desființarea/descompunerea sălii mari – loc în teorie destinat culturii și beneficiilor incalculabile aduse societății – e ultimul afront, ultima sfidare pe care proprietarii instituției ne-o aduc nouă, comunității câmpulungene”, spune Bogdan Stamatin, inițiatorul festivalului Câmpulung Film Fest, care a îndemnat oamenii să semneze petiția.

Inițiativa civică este susținută și de administrația câmpulungeană, atât primarul Mihăiță Negură, cât și reprezentanți ai Consiliului Local prezentând demersuri inițiate pentru preluarea clădirii și redarea funcționalității acesteia, de Casă de Cultură.

”Casa de cultură trebuie să revină câmpulungenilor. Mă alătur public inițiativei civice care cere oprirea degradării Casei de Cultură a Sindicatelor și redarea ei comunității, pentru ceea ce a fost dintotdeauna: un loc al educației, artei și întâlnirilor care ne definesc ca oraș. De peste un deceniu, această clădire emblematică se află într-o situație juridică, blocată între sindicate și stat, ceea ce a împiedicat primăria să intervină direct, deși am făcut toate demersurile legale posibile pentru a o readuce în patrimoniul public: adrese către ANCCSR, discuții cu Ministerul Culturii și propuneri de preluare prin Hotărâre de Guvern. Casa de Cultură aparține moral Câmpulungului.

Să o readucem și juridic acasă”, a spus primarul Mihăiță Negură.

O acțiune concretă a fost inițiată de către doi consilieri locali din Câmpulung Moldovenesc, Daniel Popescu și Cristina Piticari, care au transmis o solicitare oficială către Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR), prin care cer oprirea imediată a lucrărilor de amenajare desfășurate în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu și interzicerea activităților comerciale care contravin scopului cultural al instituției.

Solicitarea, înregistrată cu nr. 43/05.11.2025, invocă dispozițiile OG nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, precum și prevederile Regulamentului de organizare și funcționare al Caselor de Cultură ale Sindicatelor, care stabilesc clar că scopul acestor instituții este promovarea activităților culturale, educative și sociale, nu desfășurarea de activități comerciale.

Autorii solicitării consideră că situația actuală reprezintă „o deturnare gravă a scopului instituției și o încălcare a statutului de utilitate publică” conferit prin Hotărârea Guvernului nr. 1646/2004.

„Casa de Cultură a Sindicatelor este o instituție de tradiție, parte a identității culturale a orașului. A o transforma într-un magazin comercial este o ofensă adusă nu doar istoriei locale, ci și principiilor care au stat la baza înființării acestor case de cultură în întreaga țară. Solicităm ANCCSR nu doar să oprească lucrările, ci și să verifice legalitatea contractelor de închiriere și să analizeze, împreună cu autoritățile locale, posibilitatea transferului clădirii către municipalitate, pentru ca aceasta să redevină un spațiu cultural deschis comunității”, spune consilierul local Daniel Popescu.

Cei doi solicitanți cer înființarea unei comisii mixte de negociere între ANCCSR, autoritățile locale și reprezentanți ai societății civile, pentru a analiza transferul Casei de Cultură către autoritatea locală, cu scopul de a fi utilizată exclusiv pentru activități culturale și educative.

„Ne dorim ca această clădire-simbol să revină la rolul ei firesc – acela de a găzdui spectacole, ateliere, conferințe, activități artistice și educative. Este important ca patrimoniul cultural al orașului să fie protejat și redat comunității care l-a construit și întreținut zeci de ani. Câmpulungenii își iubesc patrimoniul cultural și vor să-l vadă respectat. Nu putem permite ca un spațiu destinat culturii să fie redus la o simplă funcțiune comercială”, a adăugat consiliera locală Cristina Piticari.
Consilierii locali au solicitat ANCCSR să comunice în scris, în termenul legal, măsurile dispuse și deciziile privind regimul juridic și funcțional al Casei de Cultură a Sindicatelor din Câmpulung Moldovenesc, în care nu a mai avut loc nici un spectacol de mai bine de zece ani, deoarece nu corespunde normelor actuale de securitate la incendii, fiindu-i sistată activitatea în urma controalelor ISU, după Colectiv.



Recomandări

Un magazin chinezesc se deschide într-o laterală a Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, închisă de 10 ani

Casa de Cultura a Sindicatelor din Campulung Moldovenesc, în timpul unui festival organizat pe esplanada centrală
Casa de Cultura a Sindicatelor din Campulung Moldovenesc, în timpul unui festival organizat pe esplanada centrală

Deputatul AUR Petru Negrea solicită reluarea procedurii de clasare și intervenții urgente pentru salvarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava