Mobilizare generală și susținere emoțională pentru toți beneficiarii și pentru personalul care lucrează în centrele sociale de tip rezidențial

Șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Nadia Crețuleac
Șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Nadia Crețuleac

Șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Nadia Crețuleac, a declarat că în centrele sociale de tip rezidențial subordonate instituției pe care o conduce tot personalul este mobilizat și, la fel ca și beneficiarii centrelor, are toată susținerea din partea conducerii. În contextul apariției Ordonanței Militare Nr. 8 cu privire la activitatea centrelor de tip rezidențial și având în vedere prevederile Art.10, alin. (3): ”În termen de 24 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei ordonanțe militare, șeful de centru, înlocuitorul desemnat sau coordonatorul personalului de specialitate stabilește organizarea turelor pe perioada stării de urgență”, Nadia Crețuleac a luat câteva măsuri de tip organizatoric.
– ”Ne pune, tuturor, la încercare, răbdarea, credința și mai ales profesionalismul”
Tot personalul, șefi de centre sau servicii din centrele de tip rezidențial pentru copii și adulți din serviciile multifuncționale pentru copii, tineri, cuplu mamă-copil, victime ale violenței domestice, au fost înștiințați de conducerea DGASPC Suceava cu privire la prevederile Ordonanței Militare nr. 8, care vizează activitatea centrelor de tip rezidențial. În termenul stabilit, se vor organiza și pune în aplicare toate prevederile acestei ordonanțe. „Este o perioadă care ne pune, tuturor, la încercare, răbdarea, credința și mai ales profesionalismul cu care suntem datori să îi îngrijim pe cei care depind de activitatea și dăruirea noastră, de aceea menținem permanent legătura cu șefii de centre și servicii în vederea asigurării tuturor nevoilor identificate cu privire la materialele de protecție și produse de igienă necesare pentru menținerea unui mediu securizat atât pentru beneficiari, cât și pentru personalul din centre”, a explicat șefa DGASPC Suceava.
– ”Este nevoie de suport material, dar și emoțional pentru a trece mai ușor peste această perioadă”
O prioritate pentru conducerea instituției rămâne și stabilitatea emoțională „și a moralului colegilor noștri care lucrează direct cu beneficiarii din centre”, de aceea menține permanent legătura telefonic, pe email sau prin grupurile de WhatsApp organizate de către fiecare șef de centru cu personalul din subordine. Pe lângă mesajul de mulțumire adresat de conducere personalului care lucrează în cadrul centrelor și serviciilor noastre, Nadia Crețuleac a transmis personalului și o scrisoare de încurajare adresată de Mădălina Turza, președinta ANDPDCA, tuturor angajaților DGASPC din țară.
„Mulțumiri adresăm pe această cale tuturor celor care ne sprijină în activitatea noastră, celor care se implică în ajutorarea și sprijinirea persoanelor vulnerabile (copii, persoane vârstnice, familii fără venituri, persoane cu dizabilități) din comunitate, care în această perioadă au nevoie de suport material, dar și emoțional pentru a trece mai ușor peste această perioadă”, este mesajul Nadiei Crețuleac.

Recomandări

„Unde este acasă?”, acțiune de susținere a copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate

Tabăra de iarnă „Dezvoltare personală și profesională în asistența socială” la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi

Adelina, în vârstă de 12 ani, este prima pacientă a Centrului antidiabetic județean Suceava căreia i s-a montat un dispozitiv tip pancreas artificial

Adelina, în vârstă de 12 ani, este prima pacientă a Centrului antidiabetic județean Suceava căreia i s-a montat un dispozitiv tip pancreas artificial

Centrul de servicii de recuperare neuro-motorie pentru persoane adulte cu dizabilități, centru de tip ambulatoriu, în proces de reabilitare

Centrul de servicii de recuperare neuro-motorie pentru persoane adulte cu dizabilități, centru de tip ambulatoriu, în proces de reabilitare