Umanitar

Mobilizare exemplară de donatori de sânge pentru elevul din Vatra Dornei accidentat de tren

Mobilizare exemplară de donatori de sânge pentru elevul din Vatra Dornei accidentat de tren
Mobilizare exemplară de donatori de sânge pentru elevul din Vatra Dornei accidentat de tren

Comunitatea din Vatra Dornei s-a mobilizat exemplar pentru a dona sângele de care are nevoie adolescentul în vârstă de 15 ani, după ce a fost lovit de un tren în timp ce traversa calea ferată. Băiatul a suferit multiple leziuni, inclusiv amputarea gambei, iar intervențiile chirurgicale pentru reconstrucția piciorului și pentru rezolvarea celorlalte traumatisme, efectuate de o echipă de chirurgi de la Spitalul Sf. Maria din Iași, au necesitat și necesită un mare consum de sânge.
Directoarea Centrului de Transfuzii Sangvine Suceava, dr. Malia Pilat, a declarat că marți a trimis la Iași o ambulanță cu 8 unități de sânge, iar miercuri a fost efectuat un al doilea transport. „Băiatul va avea sângele asigurat. Marți am avut 60 de donatori și astăzi, până la ora 11.00, au donat deja 23 de persoane”, a afirmat dr. Pilat.
Medicul a precizat că datorită numărului foarte mare de oferte de donare de sânge venite de la Vatra Dornei, joi dimineață, la prima oră, va merge cu o echipă medicală acolo pentru recoltare, astfel ca oamenii să nu mai fie nevoiți să vină până la Suceava. „Vom sta mâine la Vatra Dornei cât va fi nevoie, cât vom avea donatori. Va fi o zi plină”, a spus dr. Pilat. Colegi de liceu ai băiatului, profesori, prieteni, oameni din oraș care au aflat că adolescentul are nevoie de sânge s-au oferit să doneze pentru a-l ajuta în aceste momente critice. Deoarece pacientul va avea nevoie de sânge și în perioada următoare, CTS va face o eșalonare a donatorilor.
Punctul de recoltare de sânge organizat de CTS Suceava împreună cu Primăria Vatra Dornei și Spitalul Municipal Vatra Dornei joi, 19 ianuarie a.c., începând cu ora 9:00, va fi în clădirea administrativă a Spitalului Municipal Vatra Dornei. Persoanele care vor să doneze sânge pot verifica dacă îndeplinesc condițiile de admisibilitate pentru donarea de sânge accesând pagina https://www.donare-sange.ro/conditii_admisibilitate.
Reamintim că în urma accidentului petrecut în apropiere de Gara Vatra Dornei Băi, pacientul a fost diagnosticat cu politraumatism, șoc hemoragic, amputație membrul inferior stâng la nivelul treimii proximale a gambei, traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană, fractură de omoplat, fracturi de coaste 7-9, hemotorax și ruptură de splină cu hemoperitoneu. În cadrul unei intervenții chirurgicale care a durat 13 ore, medicii ieșeni i-au replantat gamba amputată și i-au îndepărtat splina ruptă.

Recomandări

Coșmar în desfășurare în trenul Vatra Dornei – București: locomotive stricate, peste 300 de minute de întârziere, frig crunt în vagoane

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital
Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Soția și doi dintre copiii preotului Cozma, răniți ieri la Vatra Dornei, sunt în continuare în stare foarte gravă, cu „evoluție impredictibilă”