Raclă pentru închinăciune

Moaștele Sfântului Pantelimon vor ajunge sâmbătă la biserica din Bosanci deal

Racla cu Moaștele Sfântului Pantelimon, aflate în Arhiepiscopia Tomisului, vor ajunge la biserica din Bosanci deal. Evenimentul va avea loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 aprilie, în jurul orei 17.30. Odată cu întâmpinarea Sfintelor Moaște, Parohia „Adormirii Maici Domnului” va primi și iconostasul mic, precum și icoana Maicii Domnului de la iconostasul mic, adusă de la Moscova, ambele donate bisericii de o familie de vrednici credincioși din parohie. Atât iconostasul mic, cât și icoana Maicii Domnului vor fi sfințite în cadrul unei slujbe speciale. Slujba va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Teodosie din Arhiepiscopia Tomisului și Înalt Preasfințitul Pimen Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, înconjurați de un sobor de preoți.
Programul complet al acestui eveniment deosebit pentru credincioșii din Bosanci este următorul:
Sâmbătă, 16 aprilie
17:30 – Întâmpinarea Sfintelor Moaște, a Icoanei și a Ierarhilor
18:00 – Slujba Vecerniei și Sfințirea Icoanei
19:30 – Acatistul Sfântului Pantelimon și închinarea la Sfintele Moaște
Duminică, 17 aprilie
8:00 – Slujba Utreniei
9:30 – Slujba Litiei
10:00 – Sfânta Liturghie.
Slujbele de Duminică vor fi oficiate împreună cu soborul de preoți de la Mănăstirea Bănceni din Ucraina și de preoții din Arhiepiscopia Tomisului. Sfintele moaște vor rămâne spre închinare până duminică, la ora 14:00.

Recomandări

Duminica Sfintei Cruci a fost plinită cu Taina Sfântului Maslu de obște, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou