Evenimentul religios de la Iași, vrednic de dumnezeire, a adunat multă lume. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au strâns laolaltă, mânate de credința în Dumnezeu și de speranța vindecării sau izbăvirii, mulțimi nemăsurate. Dar până la a vorbi de evenimentul de la Iași, îmi va îngădui cititorul câteva mărturisiri de viață personală.
Soacra mea, olteancă, e o femeie nu doar cu frică de Dumnezeu, milostiv, dar și pedepsitor, ci și cu o nemărginită dragoste pentru Cel de Sus. Ține, de o viață, toate posturile, rostește, în șoaptă, toate rugăciunile, își începe ziua închinându-se și merge la culcare tot cu gândul la Cel de Sus. Convingerea soacrei mele este că Dumnezeu, Atotputernic și Atotștiutor, stăpân peste viețuitoarele cu gând și peste viețuitoarele care guiță sau cotcodăcesc, îi acordă și ei o atenție. Chiar o atenție specială, aș zice, fiindcă este o slugă credincioasă a Împăratului Ceresc. Mult mai credincioasă oricum decât păcătosul de mine, care mă închin doar când îmi amintesc că tata a murit tânăr sau când mă apucă noaptea singur în pădure.
Socrul meu e un bărbat mai puțin acomodat cu obligațiile bisericești. Ca și mine, merge la biserică doar de Paști, plecăm mulțumiți cu o lumânare aprinsă în mână, iar acasă ciocnim ouă roșii, ne ghiftuim cu friptură de miel și bem vin. Dumnezeu, prin omagiul adus Fiului Său, răstignit și înviat, privește cu bunătate festinul nostru. Suntem, în consecință, și noi în rândul credincioșilor, mai pe la urmă, mai pe la coadă.
Pe pământ, persoanele învrednicite cu credință puternică, unii de-a dreptul habotnici, au privilegii de care ceilalți sunt văduviți. Unul este acela al hramurilor, prăznuirilor, al plimbării și slujirii moaștelor. La Iași, sfintele moaște ale Sfintei Parascheva au arătat câtă credință este în români. Conform gazetarilor (enoriași cu pixul), un milion de suflete au îndurat drumurile lungi, frigul, au dormit pe rogojini sau pe iarbă, pentru a pipăi cu un deșt racla Vindecătoarei. Fericite clipe! Iată însă că momentul religios, repetat cu adăugire an de an, a fost tulburat de un miracol. Nu exagerez spunându-i miracol. În mulțime a apărut, ca un uns al lui Dumnezeu, președintele României, domnul Traian Băsescu. Vestea a fulgerat mulțimile și a electrocutat benefic sufletele credincioșilor. Sute și mii de oameni s-au călcat în picioare pentru a atinge pulpana hainei prezidențiale, pentru a pipăi nădragii alesului de la Cotroceni. Să ne ierte Cel de Sus, dar moaștele Cuvioasei Parascheva au fost detronate, campania electorală întru dumnezeire fiind câștigată net de Traian Băsescu. El a fost vindecătorul, el a redat orbilor vederea și i-a scărpinat de bube pe cei atinși de pojaruri diverse. Am, de la momentul moaștelor Sfintei Parascheva de la Iași, detronate de moaștele vii ale președintelui nostru, o admirație nemăsurată pentru domnul Băsescu. Sfințirea lui Ștefan cel Mare nu va rămâne un act singular. Ștefan cel Mare a făcut, zice-se, 160 de copii. Conform altora, mai puțini. Istoricii se confruntă adesea și bat cap în cap cifrele. Domnul Băsescu, conform catastifelor primăriei, nu are decât doi. Dar e un om tânăr, vioi, cu viitorul în față.
Acum două luni, la Maglavit, o mie de credincioși olteni se închinau smeriți în biserica Sfântului de la Maglavit. Și acolo s-a petrecut miracolul vindecărilor, ciungilor le-au crescut membre întregi, iar orbii și-au recăpătat privirea limpede. Într-o zi cu slujbă, mulțimea din biserică a fost înfurnicată de vestea că din cer, venit cu elicopterul, a aterizat lângă biserică, domnul Gigi Becali. Biserica s-a golit nu numai de enoriași, ci și de popi. Toți au alergat într-un suflet să atingă pulpana celui venit din ceruri cu un elicopter care funcționează pe benzină. Altă minune, alt miracol. Și admirația mea pentru domnul Becali a urcat vertiginos. Nu știu dacă în timp va fi la rându-i sfințit și urmașii noștri îl vor avea în calendar marcat cu semnul roșu. Poate că da. Oricum, trăim momente în care cerul este doborât electoral de personaje de pe pământ.
