Sfârșitul anului trecut a adus trecerea la cele veșnice a lui Bogdan Baltazar. Ca absolvent de politologie, l-am studiat pe acest individ, în calitatea lui de purtător de cuvânt al guvernului FSN condus de Petre Roman în 1990. „F.S.N.”, adică Frontul Salvării Naționale, bunicul PSD-ului de astăzi.
Baltazar era un ins respingător. Purtând pe față o opritoare de muci falnică, apărea în conferințele de presă fumând și transpirând o aroganță ieșită din comun. Iată limbajul folosit de el pentru a-l caracteriza, la 5 martie 1991, pe Dumitru Mazilu, fostul aliat al Ion Iliescu și Petre Roman: „un cadavru politic caraghios și penibil, o țoapă perfectă și un delator”. Halal limbaj ! Dar lângă Roman și Iliescu ce alt soi de oameni puteai găsi !?
Unul dintre dușmanii formațiunii pe care o reprezenta Baltazar era, desigur, instituția monarhică și personificarea ei în România, regele Mihai. De altfel, un timp după 1990, regele nici nu a fost primit în țară, fiind ba blocat pe șosea, ba întors de la aeroport și pus înapoi pe avion. De fiecare dată, Baltazar apărea cu luleaua înfiptă în gură, oferind niște explicații de om redus tare la căminul cultural.
Întotdeauna, Baltazar se referea la rege ca la unul care a sfidat neamul românesc. Oricât de bine te-ar plăti bolșevicul, îți trebuie multă incultură ca să scoți asta pe gură.
Încă o dată se vede că Iliescu știa bine să-și aleagă slugile. Să ne amintim că și Dan Iosif a stat aproape două decenii pe statele de plată ale statului, chiar și corpul neînsuflețit fiindu-i repatriat din străinătate pe banii noștri.
Iliescu, prin stofa dușmănoasă din care e confecționat, a îndepărtat cred că definitiv țara de ideea de monarhie. Păcat, pentru că monarhia ar fi fost minunată pentru aceste vremuri de criză cruntă. În primul rând, ar fi însemnat o atracție a investițiilor străine, fiindcă ar fi existat un garant că legile aprobate azi de pedeliști nu vor fi șterse mâine cu buretele de useliști.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
