Moartea unei statui

Cred că-i singurul caz cunoscut când o statuie moare… înainte de a urca pe soclu! Povestea pe scurt: în 1977 publicam, la „Junimea” ieșeană, cartea de poezie „Oștile tristeții”, operă a unui scriitor clasic georgian din secolul XVIII cu destinul legat de Iași: Bessarion Gabașvili. S-a născut la Tbilisi în 1750, a murit la Iași în 1791. A fost, în epocă, bine cunoscut pentru aventurile sale politice, dar, mai ales, datorită odelor închinate dragostei și eroismului, în virtutea cărora a primit rangul de cel mai mare poet liric clasic georgian. Poemele sale aduceau, odată cu o notă de prospețime metaforică, muzicalitate și spontaneitate, câteva remarcabile inovări în versificație și compoziție. A scris și satire, care i-au adus neplăceri și dizgrație. Interzis la Tbilisi, se refugiază în regatul Imeretiei, pe al cărui rege avea mai târziu să-l reprezinte diplomatic la curtea de la Iași a feldmareșalului Potemkin. Aici a răposat, în același an cu protectorul său, cneazul Potemkin, și și-a aflat locul de veci în cimitirul bisericii Sf. Vineri, din centrul capitalei moldave. Numai că biserica avea să fie demolată la sfârșitul secolului XIX și cimitirul, desființat. I s-a găsit și păstrat piatra de mormânt, adevărată operă de artă; o vreme a fost depusă în incinta mănăstirii Golia, după care a fost preluată în inventarul Muzeului de istorie din Palatul Culturii. Iată textul de pe piatră: „În acest mormânt zace Principele Visarion Zaharovici Gabashvili, care a fost trimis ambasador al Țarului David pe lângă prea înalta curte împărătească a Rusiei și a sfârșit aici la Iași la 40 de ani, 1791, ianuarie 24. La trecători cer iertare.” Dacă Eminescu și-ar fi dat sfârșitul la Tbilisi, ni s-ar părea cât se poate de firească propunerea de amplasare a unei statui a „poetului nepereche” în capitala Georgiei. Deplin justificat, deci, demersul similar georgian de a nemuri în bronz amintirea marelui lor poet clasic, așezând la Iași bustul vegheat de piatra de mormânt chiar pe locul în care a fost cândva cimitirul Sf. Vineri. După apariția „Oștilor tristeții”, georgienii mă considerau un fel de reprezentant al lor la Iași și m-au rugat să solicit Primăriei aprobarea propunerii. Ceea ce am și tot făcut vreme de 8 ani, răstimp în care am avut a cunoaște cea mai inatacabilă modalitate de tergiversare: toată lumea spunea da, dar nu se mișca nimic. Abia anul trecut am primit o scrisoare prin care noul primar aprobă îmbătrânitul demers. Georgienii au inițiat o subscripție internațională, au strâns foarte repede suma necesară, au comandat bustul unuia dintre cei mai cunoscuți sculptori din Tbilisi, Maisuradze, și, la începutul lui 2016, statuia și-a început lunga călătorie, spre Moldova, pe ultima porțiune a rutei fiind adusă cu vaporul de la Baku la Constanța. Când totul părea lămurit și rezolvat, a apărut piedică după piedică. Nu s-a putut respecta primul termen de dezvelire, apoi al doilea; oricum, barem s-a stabilit amplasamentul; Ambasada Georgiei, cu bustul depozitat la sediu, cerea detalii privind programarea inaugurării. Muzeul de Artă ieșean n-a aprobat mutarea pietrei de mormânt amenințată, în aer liber, de degradare (a zăcut 200 de ani afară, în curte la Golia; nu este expusă în Muzeu, ci ascunsă într-un depozit). S-a propus realizarea unei replici, care trebuia comandată și plătită, iar Primăria încă nu avea bugetul aprobat. Apare și cireașa de pe tort: din Georgia sosește, pe adresa primarului, o scrisoare semnată de prof. D. Golidze (cel care, prin anii ’70, traducea – de fapt, stiliza traducerea lui G. Gingihașvili și publica în „Saungi”, la Tbilisi, piesa mea „Sâmbătă la Veritas”…), susținută de mai mulți semnatari „grei”, ce contestă realizarea artistică a bustului: nu prea seamănă cu Gabașvili și nu-i îmbrăcat cum se cuvine. Actor de meserie, venerabilul Golidze (84 de ani) se pare că a jucat, cândva, rolul lui Gabașvili în teatrul georgian sovietic; l-ar vrea, probabil, așa cum își amintește personajul din tinerețe. Cât privește obiecțiile: asemănarea este indiscutabilă și, oricum, artistul plastic este îndreptățit să propună propria-i viziune (ce să mai spunem atunci despre statuia lui Ștefan cel Mare de la Iași – nici o legătură cu imaginea reală a marelui voievod!), iar poetul n-avea cum să îmbrace portul popular georgian la curtea lui Potemkin, unde era obligatorie vestimentația europeană. Primesc, prin internet, draftul unei contra-scrisori, de astă dată semnată de 9 artiști și critici plastici foarte cunoscuți în Georgia, care vor să ceară primarului Iașului ignorarea demersului lui Golidze, pentru simplul motiv că-i vorba despre o remarcabilă sculptură modernă, iar nici una dintre somitățile contestatare… n-au văzut vreodată bustul (unii declară că nici n-au semnat scrisoarea). Georgienii mută în postata noastră conflictele lor din lumea artistică – chiar dacă astfel periclitează o inițiativă evident benefică pentru cultura națională! Până una-alta, Ambasada, cu bustul poetului într-o debara, tace, Primăria șovăie. Operația reușită, pacientul, mort.