„Alegerile din Suceavă”
„După numerarea ultimă a populațiunii împeriului nostru, Suceava are 10.104 locuitori. Din aceștia sunt 3.750 jidovi, 2.652 români, 2.112 nemți, 784 armeni și 441 ruteni. După confesiune se împarte populațiunea Sucevei în 3.316 orientali, între cari sunt cuprinși și armenii, în 3.038 catolici și 3.750 jidovi. În timpul din urmă numerul jidovilor a mai scădut din causa resboiului vamal cu România. Resultatul alegerilor pentru comitetul comunal, terminate într’a 30 a lunei trecute, este următoriul: 10 jidovi, 8 poloni, 5 români, 5 nemți și 2 armeni. Se poate probă mai evidentă pentru ceea ce am dis mai sus? Aceasta și orbul și surdul și bolândul trebue s’o înțeleagă. Comitetul acesta este compus numai din individi fără cunoscință de causă, fără voe și părere individuală, cari vor și trebui să fie instrumente ale celora carii vor voi să se folosească de dânșii”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 11, Suceava, 15 Octomvrie 1887.
„Moartea Regelui Carol I”
„Țara Românească este lovită de grea și nemărginită încercare: Regele Carol nu mai este. S-a stins cârmaciul iscusit al Țării Românești, după ce, vreme de 48 de ani, a dires cârma ei cu braț puternic și ochi pătrunzător, îndreptând-o din vârtejul valurilor spumegătoare cătră largul mării liniștite…Și noi, Românii Bucovineni, îngenunchiem cu inima îndurerată alăturea cu frații noștri din Regat spre a jeli pe marele Rege Carol, care a înălțat neamul românesc, călăuzindu-l pe calea civilizațiunii și a culturii naționale; îl jelim cu inimile însuflețite de mulțămită și recunoștință căci a fost totdeauna un credincios prieten al patriei noastre și al bunului nostru Monarh”.
„Viața Nouă”, Anul III, nr. 143, 15 Octombrie 1914.
„Măsuri de ocrotire a vînatului”
„Paralel cu efectuarea sondajelor pentru stabilirea efectivelor de iepuri de pe fondul filialelor AGVPS și combaterea răpitoarelor cu păr și pene prin organizarea de vînători colective, s-au luat măsuri și în vederea asigurării hranei suplimentare a vînatului util pe timpul iernii. Prin grija filialelor AGVPS din regiunea noastră s-au recoltat și conservat 46.150 kg. fîn și trifoliene, 36.350 kg. frunzari și 8.300 kg. fructe și semințe destinate hranei suplimentare a vînatului”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 4931, Suceava, Vineri 18 octombrie 1963.