Moartea poetului

În sfârșit, după trecerea a mai bine de doi ani (!!), Colegiul Medicilor din Bacău catadicsește să dea un răspuns memoriului înaintat de fiica adoptivă a poetului Cezar Ivănescu, Clara Aruștei. Cum cred că se mai știe, remarcabilul poet Cezar Ivănescu, directorul Editurii „Junimea” din Iași, cavaler al celui mai înalt ordin național, „Steaua României”, și-a sfârșit zilele în modul cel mai absurd cu putință, în urma unei banale intervenții chirurgicale, la o clinică particulară din Bacău. Se întâmpla în aprilie 2008.
Colegiul Național al Medicilor a dispus ca acuza de malpraxis să fie cercetată chiar de comunitatea medicală din Bacău, în interiorul căreia se petrecuse nenorocirea. A fost nevoie de doi ani pentru ticluirea încercării de mușamalizare, cu rezultate de-a dreptul ridicole și, înainte de orice, revoltătoare.
Am intrat în posesia Hotărârii Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Bacău (din 3.06.2010), prin care acțiunea întreprinsă de rudele decedatului este respinsă întrucât „nu se întrunesc elementele de culpă medicală”. Să rememorăm: Cezar se internează la clinica privată Palade din Bacău pentru o operație minoră: suferea de hemoroizi. Plătește zdravăn, în valută (paranteză: clinica nu i-a dat nici o chitanță, bon, factură) și… moare cu zile. Fatală i-a fost, pare-se, anestezia generală, procedură la care se apelează în urma unor investigații preliminare apte să ateste capacitatea bolnavului de a o suporta. S-au făcut aceste investigații sau nu? De aici încolo, se intră pe teritoriul absurdului, întrucât ar rezulta că poetul a fost anesteziat fiind sănătos și a decedat fiind… prea bolnav. Colegiul Medicilor constată: „investigațiile de laborator efectuate pe 21.04. 2008: hematologie, biochimie, examen urină, EKG, au fost în limite normale.” Iată aceste „limite normale” conform raportului de necropsie al IML București: „cardiopatie și cardiomegalie marcată globală (hipertrofică și dilatativă), miocardioscleroză difuză disecantă, cicatrice întinsă de infarct miocardic la peretele anterior al ventriculului stâng, tuberculoză pulmonară fibronodulară, stază pulmonară cronică, ateromatoză și ateroscleroză sistemică, focare de pielo-nefrită cronică, pancreatită cronică incipientă și colită cronică” (text extras din Rezoluția nr. 5922/2008 a Parchetului București.). De adăugat și cardiopatia ischemică nedureroasă diagnosticată ante-operator (?) la clinica din Bacău.
Nu trebuie să fii mare specialist pentru a observa (sare în ochi de la o poștă!) faptul absolut imposibil ca la un examen EKG să nu fie detectată, alături de cardiopatia ischemică, urma unui infarct major („cicatrice extinsă”), precum și celelalte afecțiuni ale cordului. Ca să nu mai vorbim despre posibila detectare a tuturor celorlalte suferințe grave. Investigația EKG ori n-a existat, ori a fost citită de un analfabet într-ale cardiopatologiei.
De altfel, și-n Hotărârea Colegiului Medicilor prin care se respinge acuzația de malpraxis a fost lăsată imprudent aprecierea unuia dintre referenți (Tincu Eugen, medic primar ATI), potrivit căreia „față de morbiditățile evidente evidențiate de examenul necroptic, anestezia regională ar fi prezentat un pronostic de risc mai mic.” Ar fi, dar n-a fost.
Cezar Ivănescu a murit cu zile și a fost trimis desculț la Domnul, fiindcă, la înmormântare, când i-au fost dezlegate picioarele, s-a constat că… dispăruseră pantofii mortului; a fost îngropat cu picioarele învelite în pungi de plastic. Dacă uciderile lui Eminescu, Goga, Labiș, Preda sunt mai mult sau mai puțin susținute de probe credibile, cea a lui Cezar este neîndoielnică.
Medicii se apără între ei, scriitorii, dimpotrivă. S-ar cuveni ca, barem în cazul morții lui Cezar, să manifestăm necesara solidaritate. Poetul Ivănescu a fost ultimul director al „Junimii”, sus-semnatul a fost primul. Fie și numai pentru atât mă simt obligat să intervin, denunțând public un malpraxis evident, în curs de vinovată mușamalizare.