Moartea oamenilor păcătoși

Biserica dorește să avem sfârșit creștinesc. Și când vine acea vreme, ca o mamă, vedea că pruncul ei progresase. Din contră, se întristează și plânge de fiecare dată când vede că creștinii mor fără de sfârșit creștinesc. „Nici vrednici de plângere”, spune Sf. Ioan Gură de Aur. Cei ce mor fără pocăință sunt vrednici de plângere și de lacrimi. Acum cei ce au închis ochii nu mai au nici o șansă să se pocăiască și în continuare, să se salveze. Aceștia ce pleacă din viața aceasta, fără să aibă pocăință, fără să creadă în Iisus Hristos se găsesc împreună cu „faptele cele necuvioase”, [asemenea și] sufletele acestora.
Moartea lui Saul și a lui Irod Agripa
Asemenea morți, care nu au plăcut lui Dumnezeu, cunoaștem pe mulți. Vrednici de lacrimi sunt toți cei ce mor departe de credință și de nădejde. Din Vechiul Testament o asemenea moarte este cea a lui Saul. Dar, mai aproape de noi este moartea lui Iuda, ucenicul Domnului, care a vândut pe Învățătorul lui și s-a sinucis fără să se pocăiască. Moarte necredincioasă a fost și cea a lui Irod Agripa, cel căruia i se datorează junghierea pruncilor. Biserica se întristează de aceștia ce mor [astfel], de cei ce aruncă și viitorul oamenilor în altă viață.
Este cu adevărat tragic să fugim de lumea aceasta, fără cunoștința greșelilor noastre, departe de mila lui Dumnezeu, fără credință și nădejde. Sfinții Părinți spun că nimic nu merită acești oameni, ce au viețuit într-un asemenea fel, nici de pomeniri și nici alte rugăciuni [nu merită], dacă au murit în acest mod.
Mărturia morții lui Stalin
Merită să menționăm în cazul de față un alt crud și necruțător conducător, pe Iosif Vissarionovici Stalin. Fiica sa, Svetlana, care a trăit împreună cu el la Kremlin și a fost prezentă la ultimele sale clipe [din viață], a descris în memoriile sale, moartea tragică pe care a avut-o tatăl ei. Scrie, așadar, această fată, ce era creștină: „Tatăl nostru a avut o moarte grea și înfricoșătoare. Dumnezeu a dat moarte ușoară drepților. Hemoragia internă s-a extins pas cu pas în întregul său creier. Creierul său era cel ce a luat și a hotărât cele mai inumane planuri pentru exterminarea milioanelor de oameni, cei mai mulți dintre aceștia fiind nevinovați. Însă inima sa era tare și sănătoasă, completează fiica sa; hemoragia internă invadând încet-încet și sistemul său respirator, provocându-i asfixiere. Suflarea sa s-a făcut dintr-o dată și mai gâfâită. În ultimele sale douăsprezece ore s-a asfixiat din cauza lipsei de oxigen. Fața lui s-a deformat și s-a făcut mai închisă. Buzele sale s-au înnegrit și caracteristicile [feței] au devenit schimbate. Ultimele lui ore nu au fost decât un ștrangulat greoi. Agonia din clipa morții sale a fost înfricoșătoare. Literalmente, s-a înecat înaintea noastră. În clipa în care se pregătea să-și dea sfârșitul, a deschis deodată ochii și a aruncat o privire tuturor celor ce erau în cameră. Privirea sa era groaznică. Privire nebună sau poate supărarea și teama pentru moarte și pentru persoanele necunoscute ce stăteau aplecați peste medici. Privirea sa aluneca peste toate persoanele în cuprinsul a două secunde. Și după aceasta, a făcut ceva de neînțeles și înfricoșător, ceva ce nici până astăzi nu pot să o uit și nici să o înțeleg. Și-a ridicat dintr-odată mâna sa cea dreaptă, ca să ne arate ceva înalt și imediat, a lăsat-o jos să cadă, ca să ne arunce un blestem. Gestul a fost de neînțeles și amenințător și nimeni nu știe cui ar fi putut să se adreseze și ce să însemne. În clipa următoare, într-o încercare finală, duhul s-a eliberat de trup” (vezi: Sb. Allilougeba, 20 epistoles s’ena filo, mtfr. A. Ananiadis, Ekd. Neos Kosmos, Athina, 1967, pp. 24-25).
[traducere din limba neo-greacă de Drd. Alexandru Prelipcean, după: Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Elade, H meta thanaton zoi, cap. „Thanatos amartolon poniros”, pp. 94-96. Ideile pasajelor aparțin traducătorului]