Șocant!

Moarte subită a unei fete de 18 ani, care tocmai intrase la facultate



Tânăra care a murit la doar 18 ani
Tânăra care a murit la doar 18 ani

O tragedie cumplită a lovit o familie din comuna Poiana Stampei, după ce o fată în vârstă de 18 ani, care tocmai intrase la facultate, a murit subit.
Miercuri, în jurul orei 12.30, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de faptul că Lucia-Elena B., în vârstă de 18 ani, a fost găsită decedată în locuința părinților săi, la Poiana Stampei.
Părinții au povestit că fata revenise cu o zi înainte acasă, pe 24 iunie, după ce a fost plecată în municipiul Cluj, pentru a se înscrie la facultate.
Aceasta nu a dat semne că ar avea probleme majore, spunând doar la un moment dat că o doare gâtul. Fata a luat masa în familie, după care a mers în camera ei și s-a culcat.
A doua zi, aproape de prânz, când s-au îngrijorat pentru că fata nu se mai trezea, părinții au intrat în dormitor și au făcut șocanta descoperire.
La fața locului au fost chemate două echipaje medicale, care au constatat decesul victimei.
Ulterior, la autopsie s-a stabilit că fata a murit în urma unei pancreatite acute hemoragice, instalate brusc. Medicii au preluat probe pentru a se stabili dacă adolescenta consumase substanțe interzise.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările.
Tânăra fusese plecată de acasă în ultimii patru ani, făcând liceul la Bistrița.
Ea a urmat cursurile Liceului de Arte „Corneliu Baba” din Bistrița.
Colegii de la bistriteanul.ro au stat de vorbă cu mama celei mai bune prietene a fetei.
„Pentru mine, ea e ca și fata mea adoptivă. A fost colegă cu Denisa încă din clasa a IX-a, din cel de-al doilea semestru. Din clasa a X-a, fetele noastre au stat împreună în același apartament. Au învățat și s-au distrat împreună. Au aplicat pentru Danemarca împreună. A fost cu noi în vacanțe. Era ca și parte a familiei noastre”, a povestit, în stare de șoc, Gabriela P., mama Denisei.
„Aseară a povestit pe messenger, până după miezul nopții, cu Denisa. Au râs, și-au făcut planuri etc. Azi la amiază am aflat că a murit. S-a pus la somn și nu s-a mai trezit. Doar ce am fost la Festivalul Celtic, în weekend. Suntem șocați”, a mai povestit Gabriela pentru bistriteanul.ro.



Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei