Ieri dimineață, în jurul orelor 10.50. serviciul de urgență 112 a fost anunțat că în parcul din zona centrală a municipiului Rădăuți, pe o bancă, se afla corpul neînsuflețit al unei femei. Echipa operativă de la Poliția Rădăuți a identificat-o pe Elena N., în vârstă de 43 de ani, din comuna Horodnic de Sus. Potrivit primelor cercetări, femeia, care suferea de o afecțiune psihică, fusese externată în urmă cu câteva zile de la un spital de specialitate din municipiul Iași, iar ieri urma să se reîntoarcă la clinica ieșeană. Lucrătorii de poliție au afirmat că nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea unei fapte de natură penală pentru că, cel mai probabil, femeia s-a înecat cu vomă, însă concluzia finală va fi luată după efectuarea necropsiei de către medicul legist.






