Accident cumplit

Moarte groaznică pentru un sucevean – luptător antitero și fost bodyguard al Angelinei Jolie



Impactul deosebit de violent nu i-a dat nici o șansă bărbatului care se grăbea să ajungă la ziua fiicei sale Foto: ISU Dobrogea
Impactul deosebit de violent nu i-a dat nici o șansă bărbatului care se grăbea să ajungă la ziua fiicei sale Foto: ISU Dobrogea

Un sucevean cunoscut ca unul din cei mai buni luptători ai Brigăzii Antiteroriste și apoi de la SPP, care a participat la mai multe misiuni dificile în Afganistan, unde a fost, printre altele, gardă de corp pentru celebra actriță Angelina Jolie, a murit în urma unui groaznic accident rutier petrecut vineri seară, între Medgidia și Tulcea. Cătălin Dan Gemănar era originar din Doroteia-Frasin și, deși mutat la București, continua să vină des acasă, unde mai locuiesc mama sa, o soră și un frate. Din păcate, o clipă de neatenție, la traversarea căii ferate, i-a curmat brusc viața luptătorului.
Un accident extrem de violent, care nu i-a lăsat nici o șansă șoferului
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ Constanța, accidentul s-a produs vineri seară, în jurul orei 21.30, la o trecere la nivel cu calea ferată situată între localitățile constănțene Tariverde și Mihai Viteazu. Cătălin Gemănar, angajat ca director tehnic în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, conducea un autoturism Audi Q7, înmatriculat în București, ce aparținea LPF, iar la o trecere simplă la nivel cu calea ferată a intrat în gabaritul liniei, în fața unui tren de marfă. În urma impactului, bărbatul a decedat pe loc, mașina fiind pur și simplu făcută bucăți. La locul accidentului s-au deplasat mai multe autospeciale ale Ambulanței, SMURD, Poliției, dar și un echipaj de la Descarcerare. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Se grăbea să ajungă acasă, la ziua fiicei sale în vârstă de un an
Apropiații au mărturisit că bărbatul se grăbea să ajungă acasă la aniversarea fetiței sale în vârstă de un an. Deși plecat de mult timp de acasă, Cătălin Gemănar venea des în Bucovina, unde păstrase relații de prietenie cu mulți suceveni care îi deplâng acum moartea. În ultima perioadă acesta a lucrat la Liga Profesionistă de Fotbal, pe postul de director tehnic.
Dan Cătălin Gemănar a urmat Școala Primară la Frasin, după care a absolvit Liceul Agroindustrial Rădăuți. După absolvirea liceului, acesta și-a continuat studiile la București, unde s-a și stabilit ulterior.
Un om foarte credincios și disciplinat, un monument de calm și disciplină
Jurnalistul Radu Tudor, care l-a cunoscut bine pe Cătălin Dan Gemănar, a catalogat moartea acestuia drept o dramă uriașă:
„Originar din Bucovina, un om foarte credincios și disciplinat, Cătălin a fost iubit de toți cei care l-au cunoscut. Inclusiv de celebra Angelina Jolie, a cărei gardă de corp a fost pentru câteva zile în Afganistan, când vedeta de la Hollywood a venit să ajute copiii loviți de război. Cătălin se grăbea probabil vineri noapte, când mașina lui a fost lovită de tren. De obicei conducea foarte precaut, era un monument de calm și disciplină. Sunt informații că trecerea la nivelul căii ferate pe care a traversat-o nu era semnalizată luminos, nu exista barieră, nici un alt sistem de iluminare publică nefiind în zona ( n.r. – era o trecere simplă la nivel cu calea ferată, prevăzută cu Crucea Sf. Andrei, unde șoferul are obligația de a oprit și de a se asigura). Un tren marfar a apărut din bezna nopții și a izbit în plin mașina. Regretat de mulți colegi din Brigada Antiteroristă și SPP, Cătălin a murit ucis de un tren în țara lui după ce a supraviețuit în trei misiuni foarte dificile în Afganistan. Pentru că l-am cunoscut pe Cătălin și l-am prețuit, mă rog ca sufletul lui curat să fie primit la dreapta Domnului. Iar familia sa greu încercată – soția, cei doi copii mici, sora și mama – să poată suporta această dramă a despărțirii”.
Cătălin Dan Gemănar va fi îngropat astăzi în Cimitirul Mănăstirii Cernica.a


Cătălin Dan Gemănar (stânga) Foto: Facebook
Cătălin Dan Gemănar (stânga) Foto: Facebook
Cătălin Dan Gemănar alături de Angelina Jolie. Foto: Arhiva personală
Cătălin Dan Gemănar alături de Angelina Jolie. Foto: Arhiva personală
Impactul deosebit de violent nu i-a dat nici o șansă bărbatului care se grăbea să ajungă la ziua fiicei sale Foto: ISU Dobrogea
Impactul deosebit de violent nu i-a dat nici o șansă bărbatului care se grăbea să ajungă la ziua fiicei sale Foto: ISU Dobrogea
Impactul deosebit de violent nu i-a dat nici o șansă bărbatului care se grăbea să ajungă la ziua fiicei sale Foto: ISU Dobrogea
Impactul deosebit de violent nu i-a dat nici o șansă bărbatului care se grăbea să ajungă la ziua fiicei sale Foto: ISU Dobrogea


Recomandări

Acuzații grave aduse de un silvicultor, după ce locuința de serviciu i-ar fi fost spartă și s-au scris mesaje de amenințare pe pereți

Acuzații grave aduse de un silvicultor, după ce locuința de serviciu i-ar fi fost spartă și s-au scris mesaje de amenințare pe pereți