MOARA (II). Recensământul generalului Spleny[1], din 1775, consemnează ca trăitori în satul Bosanci, arondat Ocolului Mijlociu, 9 popi și 161 țărani, deși, în urmă cu un an, în 1774, satul avea, conform Topografiei lui Werenka[2], 128 de familii, numărul acestora sporind, în următorul deceniu, la 238 familii și tot atâtea gospodării.
Mitropolia Moldovei, care moștenește drepturile de proprietate ale Mitropoliei Sucevei, și care arendase Bosancii armeanului Dimitrie Popovici (ulterior, o va vinde lui Iacob Gerlaczek), îi cere vechilului, în 31 octombrie 1810, să dea „loc de hrană” (deci, pământ cultivabil) noului preot al satului, Chifan Popovici.
Murind Iacob Gerlaczek, proprietarul Bosancilor, satul și moșia sunt împărțite în două, de către Anicki, mandatar și judecător de poliție, prima jumătate revenind ca moștenire fraților lui Iacob Gerlaczek, Johann-Joseph, Carl și Francisca, cealaltă jumătate revenind tutorii copiilor decedatului, Therese Gerlaczek.
Odată cu schimbările democratice ale anului 1848, în imperiul habsburgic, bosâncenii își văd ales în Dieta din Viena, un consătean, Simion Stanciu, cel care, mutându-se mai târziu la Salcea, va fi și primul deputat țăran din județul Botoșani în divanul ad-hoc al Moldovei.
În 18 februarie 1856, Smaranda Sturza, născută Vogoride, solicită, de la Paris, intabularea moșiilor ei, Bosance, Nemerceni, Strâmbu și Roșia, toate în Bosancii de astăzi.
Cătunul Bulai (împreună cu cătunul Bursuci formează partea de comună numită Moara Carp), numit, în anul 1597, când era doar un câmp de fânaț, Gropile[3], apoi, din 1669, deși a fost populat abia după anul 1849, Bulai, după numele proprietarului, „Ionașcu Bulai din Suceava, ce a fost vornic”[4], cuprindea, ca moșie, câteva bahne (Iazul Diaconului, Iazul lui Nica, Strâmbului, Iazul lui Bulai, Iazurile Slobozite), precum și Schitul Mitocul (Mitocul Armenesc)[5].
Cătunul Frumoasa, amintit, în 1456, drept moșie în hotarul Borghineștilor, dar în variantă slavonă, precum întreg documentul, „Crasna, lângă Șomuz”[6], situată în partea nord vestică a moșiei comunale, lângă hotarul Litenilor, până în hotar cu moșia Areni, avea să fie subiect de dispută veșnică între bosânceni și călugării Mitropoliei Sucevei. În 1582, moșia avea și o seliște pustie, numită Săliștea Bulaiului[7], semn al unei vechi locuiri.
Cătunul „Hriasca pe Șomuzul Mic”, tăiat în două de frontiera bucovineană, dar „cu eleșteu și pomăt”[8], care probează o veche locuire, pare să fi fost, în 1403, „Hreațca, care-i aproape lângă târgul Sucevei”[9].
La Roșia, deci pe vatra străvechiului Borghinești, aveau să arendeze moșii, ba chiar să-și dureze case, în care să se așeze pentru totdeauna unii dintre membrii familiei, muntenii din satele înfrățite ale Câmpulungului, precum cea a vornicului comunei Breaza, Mihalachi Macovei, „Roșia (seliștea lui Mihalachi de lângă Bosancea)”[10], la care casă, în care îl aștepta Măriuța, fata vornicului brezean, ar fi trebuit să ajungă, pe post de logodnic, în ziua de Crăciun a anului 1841, Iraclie Porumbescu.
[1]SPLENY, Gabriel von Mihaldy, Descrierea districtului Bucovina, în „Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice și demografice, București 1998, pp. 236-266
[2]WERENKA, Daniel, Topographie der Bukowina, Czernowitz, 1895, p. 17
[3]GASSAUER, R., Contribuțiuni la istoria Sucevei și a împrejurimii, în Anuarul Liceului ortodox oriental „Ștefan cel Mare”, Suceava, 1927
[4]STEFANELLI, Teodor V., Documente din vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc , București, 1915, p. 439
[5]GRĂMADĂ, Nicolai, op. cit., vol. I, p. 190
[6]COSTĂCHESCU, op. cit., vol. II, p. 583
[7]GRĂMADĂ, op. cit., vol. I, p. 275
[8]GRĂMADĂ, op. cit., vol. I, p. 302
[9]COSTĂCHESCU, op. cit., vol. I, p. 48
[10]PORUMBESCU, Iraclie, Numai însurat nu fusesem, în Scrierile lui Iraclie Porumbescu, Cernăuți, 1898, p. 272