MOARA (I). În documentele Prefecturii județului Suceava, din 1939, ba chiar și în cele ale Secției regionale de învățământ Suceava, din 1955, satele Moara Nica și Moara Carp, precum și cătunele Bulai, Bursuci (Moara Carp), Frumoasa, Hreațca, Luciu, Roșia și Strâmbu făceau parte din comuna Bosanci[1], după ce, vreme de veacuri, toate aceste vetre de sat și moșii, cu excepția „mitocului armenesc”, numit Bulai, au fost ale bosâncenilor. Prin urmare, istoria străveche a comunei Moara trebuie căutată după câteva repere, în primul rând cel al Bosancilor, apoi și cele ale Vornicenilor și Litenilor, mai ales că itinerariul celor două mari drumuri comerciale, cel de dincolo de Dunăre, care urca spre Podolia și Scandinavia, trecând prin Baia, Horodniceni, Nimirceni, Bosanci, Suceava, precum și cel dinspre Asia spre Europa, trecând prin Soroca, Suceava, Bosanci, Nimirceni, Horodniceni, Baia, confirmă faptul că reperele de drum „Bosanci, Nimirceni”, dintre Horodniceni și Suceava, nu se puteau afla decât pe moșia Bosancilor din actualul sat Moara.
Istoria atestată a uriașului sat Bosanci începe în 14 august 1432, atunci când Isaia dobândește întăritură, de la fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaș, pentru „slujbă credincioasă”, asupra mai multor sate de pe valea Sucevei, printre care și „jumătate din Bosance”[2]. Legendările recente, referitoare la popularea satului, în vremea lui Ștefan cel Mare, cu tătari sunt pure denaturări istorice, colonia aceea de tătari, Soloboda, fiind așezată în valea Sucevei, între Udești și Verești, istoria lor târzie constituind tema surprinzătorului roman „Prăpădul Solobodei”, de Eusebiu Camilar.
Singura referire la satul Bosanci, în vremea lui Ștefan cel Mare, este cea din 6 martie 1490, care-l menționează pe „Ioan Despot din Bosance”[3], care îi vindea egumenului Moldoviței, Anastasie, o prisacă.
În 17 august 1585, sunt menționați în hotarnica Borhineștilor, sat dispărut, din sudul moșiei actualei comune Moara, Onciul, vataman de Bosance, și Isac din Bosance, răzeși, fără îndoială, și oameni în vârstă, din moment ce sunt chemați să se pronunțe într-o astfel de cauză.
Borhineștisau Borghinești este atestat documentar de ispisocul lui Petru Vodă, din 1456, iar partea sa bucovineană avea să se numească Roșia[4], învecinată cu Litenii, Frumoasa, Nemercenii, Podenii, Buneștii și Moldova.
Nemercenii sau Nimircenii, cu vatră, în vechime, mai înspre vatra actualului sat Moara, își trage numele, ca și Nemirceni pe Ceremuș (Ceartoria) și Nemirceni pe Siret, de la lefegiul lituanian Nemirski Ciortowski, numit, într-un uric din 1437, emis de cancelaria lui Ștefan Vodă, fratele lui Ilie, Nemircea Ciortorâischi, fratele lui Ivașco Ciortorâischi.
În 1653, sângerosul Ștefan Tomșa al II-lea, ctitorul mănăstirii Solca, dăruiește, în mod abuziv, satul Bosanci, inclusiv moșia și cătunele actualei comune Moara, Mitropoliei Sucevei, care îl stăpânește doar până în 24 martie 1624, când Radu Mihnea Vodă îl repune în drepturi pe Miron Barnovschi, ajuns și hatman, nu numai pârcălab de Hotin, „pentru slujbele aduse în războiul condus de acesta în chip strălucit împotriva cazacilor”[5].
Personajul romanului „Neamul Șoimăreștilor”, de Mihail Sadoveanu, Miron Barnovschi, om cucernic și de o bunătate rar întâlnită, ajuns voievod, datorită meritelor lui, „prin voia țării”, cedează asaltului persuasiv al mitropolitului Sucevei și, în 5 martie 1629 cedează călugărilor și satele sale Bosancea și Ungurași, pe care le scutește, în 5 martie 1629, de toate dările, poruncind dregătorilor și slujitorilor domniei „să nu supere cu nici un fel de silnicii”[6] nici celelalte sate ale Mitropoliei Sucevei.
În 24 ianuarie 1748, Ileana Șiptilicioaia și feciorii ei, Costăn și Ștefan vindeau lui Vasile Pădure, drept moștenire de la tatăl Ilenei, Eni Barbălată, „acel loc Frumoasa ce Mari și pisti Frumoasa ce Mari este și un heleșteu și lângă heleșteu este un loc de prisacă care au fost o danie lui Adam, ficiorul lui Iordachi Catitului”. Hotarnica: o moviliță ce este lângă drumul cel vechi și de acolo spre răsărit, pi o vâlcea, până la săliștioară, în părăul ce vine de la Căldare… pârâul în gios până la o fântână de piatră… drept peste culme până în Frumoasa ce Mari… până la iazul Cărăscului”.
În 16 noiembrie 1748, și Costin Șeptilici, împreună cu fratele lui, Ștefan, feciorii lui Iliea Șeptilici, și cu mama lor, Ileana, vând lui Vasile Pădure un heleșteu, în Frumoasa cea Mare, care se învecinează cu Litenii și cu moșia suceveanului Canțiru.
În 1772, s-au stabilit la Bosanci emigranții ardeleni, pălmași din Dragomirești, Zaharia Ungur și Alexa Moldovan, iar în 1774, Dumitru Chifor, pălmaș din Budurlău, urmat, în 1775, de pălmașul din Reghin Ion TRIF. În 1777, mai vin trei familii de pălmași ardeleni, toți din Cepan, Simeon și Tudor Moroșan și George Ilovan, în anul următor, 1778, sosind doar un plugar din Bungard pe Someș, un oarecare Zacharie[7].
[1]GRĂMADĂ, Nicolai, Toponimia minoră a Bucovinei, vol, I, Rădăuți, 1996, p. 175
[2]COSTĂCHESCU, Mihai, Documente de la Ștefan cel Mare, vol. I, Iași, 1948, p. 344
[3]ACADEMIA ROMÂNĂ, Documente privind istoria României, Veacul XV, vol. II, p. 82
[4]BĂLAN, Teodor, Documente bucovinene, vol. IV, Cernăuți, 1943, p. 138
[5]ACADEMIA ROMÂNĂ, Documente…, VII, p. 223
[6]ACADEMIA ROMÂNĂ, Documente…, VII, p. 237
[7]ENZENBERG, Carol de, Consignațiunea emigranților transilvăneni cari s-au așezat în districtul bucovinean, cum au fost constatați în baza ordinului Comandamentului General din Liov la 27 Ianuarie și la 15 Decembrie 1778 de către domnii ofițeri însărcinați anume cu aceasta, în Lumea Carpatică nr. 2, 2002