Campania de toamnă „Împădurim România”, derulată de Ministerul Mediului și Pădurilor (MMP), va începe astăzi, urmând să fie plantați, în noiembrie, 26 de milioane de puieți în 18 județe și în Capitală, pe o suprafață de 2.590 de hectare, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții ministerului.
Plantările încep sâmbătă în județele Dâmbovița, Olt, Dolj, Gorj și Iași, potrivit surselor citate.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, va participa astăzi, de la ora 12.00, la plantarea din comuna dâmbovițeană Șotânga – o zonă considerată extrem de vulnerabilă, din cauza celor 100 de hectare de terenuri degradate.
Secretarul de stat care gestionează pădurile în MMP, Mugur Cozmanciuc, va fi prezent, tot sâmbătă, în comuna Răducăneni din județul Iași, de la ora 10.00. Tot în Iași, de la ora 13.00, vor fi plantați puieți și în comuna Dumești.
Campania va ajunge duminică la București, unde plantarea va avea loc în parcul Universității Politehnica, de la ora 11.00, în prezența ministrului Rovana Plumb.
Celelalte județe unde vor fi plantați puieți sunt Alba, Brașov, Bihor, Covasna, Harghita, Satu Mare, Vaslui, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Mehedinți și Teleorman.
Prin acțiunea „Împădurim România!”, care se va desfășura pe tot parcursul lunii noiembrie, va fi împădurită o suprafață totală de aproximativ 2.590 de hectare, cu aproximativ 1.000 de hectare mai mult față de media anilor anteriori, în cadrul campaniilor similare de toamnă, potrivit secretarului de stat Mugur Cozmanciuc.
„Ceea ce ne dorim de la această campanie este ca aceste plantări să fie făcute profesionist, și de aceea am implicat foarte mult personalul silvic, iar în locurile unde avem voluntari din comunitate sau studenți care vor să se alăture campaniei, aceștia sunt instruiți de către personalul silvic. Împăduriri se vor face cam în toată țara, însă în special în Dolj și în zonele de câmpie, deoarece acolo este recomandat să se împădurească în această perioadă a anului și cu atât mai mult cu cât vorbim despre seceta din acest an” , a declarat Mugur Cozmanciuc.
Campania „Împădurim România!” este derulată de MMP prin intermediul structurilor din subordine – Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Administrația Fondului de Mediu și Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic și Vânătoare.
„Pădurile sunt una dintre mândriile României, iar în ultimii ani am fost martorii dispariției lor treptate, pradă tăierilor ilegale, adesea cu complicitatea autorităților. Prin acest fenomen, nu numai ca România a pierdut din puterea plămânului său verde, dar au fost posibile si catastrofele ce au lovit atâtea comunități: seceta, inundațiile, alunecările de teren sunt și efecte ale distrugerii zonelor împădurite”, a declarat ministrul Rovana Plumb.