Toate proiectele din POSDRU aflate în implementare vor fi verificate, iar procedurile de verificare a cererilor de rambursare și de evaluare în funcție de rezultatele studiului privind rezonabilitatea costurilor, inclusiv cele salariale, vor fi revizuite, potrivit măsurilor aprobate de Guvern.
Guvernul a aprobat Planul de măsuri preliminare pentru POSDRU, propus de ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, și de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, în vederea remedierii deficiențelor constatate în acest program, a anunțat, miercuri, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Măsurile care vor fi luate în regim de urgență vizează verificarea tuturor proiectelor aflate în implementare prin personalul existent și prin externalizare, revizuirea procedurii privind verificarea cererilor de rambursare (administrativ și la fața locului), revizuirea procedurii de evaluare în funcție de rezultatele studiului privind rezonabilitatea costurilor (inclusiv cele salariale) și în funcție de recomandările auditorilor, securizarea și îmbunătățirea sistemelor informatice de la nivelul POSDRU și modificarea procedurilor de lucru, precum și semnarea protocoalelor operaționale.
Planul adoptat de Guvern prevede și măsuri privind conflictul de interese și pentru managementul neregulilor.
Ministerul Muncii a precizat că, în prezent, în cadrul POSDRU sunt 2.468 de contracte de finanțare aprobate, din care 1.035 cu valori de până la cinci milioane de euro, 184 sunt contracte de finanțare aferente schemelor de ajutor de stat, 1.210 au valori de până la 500.000 de euro și 39 sunt contracte de asistență tehnică finanțate în cadrul axei 7.
„Rambursările efectuate de Autoritatea de Management către beneficiari sunt în valoare de circa 1,1 miliarde euro, ceea ce reprezintă aproximativ 29,77 la sută din alocarea UE pentru POSDRU, în perioada 2007-2013. Sumele rambursate de către Comisia Europeană sunt de aproximativ 220 milioane euro, reprezentând un grad de absorbție de 6,34 la sută, din alocarea UE pentru POSDRU, în perioada 2007 – 2013”, se arată în comunicatul MMFPS transmis agenției MEDIAFAX.
Ministerul Muncii a precizat că, prin scrisoarea nr. 194395 din 20 februarie 2012, Comisia Europeană a informat asupra deciziei de a întrerupe plățile până când autoritățile române vor lua măsurile necesare pentru remedierea disfuncționalităților sistemului de management și control, decizia fiind luată ca urmare a Raportului Anual 2011 emis de Autoritatea de Audit din România care a acordat o opinie calificată în ceea ce privește funcționarea Autorității de Management POSDRU, ca urmare a evaluării cerințelor cheie 2 – Proceduri adecvate pentru selectarea operațiunilor și 4 – Verificări adecvate de sistem.
Astfel, Comisia Europeană a considerat că deficiențele constatate afecteză întregul sistem de management și control, acestea fiind legate de procedurile de selectare a operațiunilor și de monitorizarea verificărilor de prim nivel ale Autorității de Management.
Autoritatea de Management pentru POSDRU a început remedierea și implementarea măsurilor dispuse de Autoritatea de Audit prin rapoartele de audit de sistem aferente anilor 2009, 2010 și 2011. În urma reevaluării, Autoritatea de Audit a acordat o opinie favorabilă Autoritații de Management pentru POSDRU în Raportul transmis Comisiei Europene în data de 5 martie 2012.
În 30 martie, Comisia Europeană a informat autoritățile române că va relua efectuarea plăților intermediare și că va organiza misiuni de audit (de sistem și operațiuni), în perioada aprilie – mai 2012, în vederea obținerii unei confirmări și a unei asigurări suplimentare asupra funcționalității sistemului de management și control al POSDRU, inclusiv în ceea ce privește eficiența și eficacitatea verificărilor de management.
Principalele probleme semnalate la închiderea misiunii de audit de către reprezentanții Comisiei Europene se referă la deficiențe majore în procedura de evaluare a proiectelor și la deficiențe în verificările de management efectuate în scopul rambursării cheltuielilor către beneficiari
MMFPS arată că, după verificarea procedurilor de evaluare a proiectelor din anii 2008, 2009, 2010, au fost identificate deficiențe în modul de evaluare a aplicațiilor depuse – de exemplu în ceea ce privește modul de justificare a bugetelor proiectelor privind cheltuielile salariale – și s-a constatat că nerespectarea principiului cost-eficiență în evaluarea și selectarea proiectelor poate genera corecții financiare.
De asemenea, au fost identificate deficiențe în procedura de eșantionare a cheltuielilor care se utilizează la verificarea fiecărei cereri de rambursare POSDRU. Totodată, s-a constatat că verificarea achizițiilor publice se efectuează doar pe bază de eșantion și lipsește o verificare încrucișată a cheltuielilor declarate pe proiecte diferite, de către același beneficiar.
Nivelul ridicat de salarizare coroborat cu numărul de experți nejustificat de mare pentru unele proiecte și activitatea experților în unele cazuri nejustificată documentar au fost alte deficiențe identificate.
Până la comunicarea concluziilor verificărilor efectuate de către Comisia Europeană (în perioada aprilie – mai 2012), Autoritatea de Management pentru POSDRU a elaborat Planul de măsuri preliminare, care va fi revizuit pentru a include și elementele suplimentare ce vor rezulta din rapoartele de audit ale Comisiei Europene.
Premierul Victor Ponta a anunțat, luni dimineață, că România riscă să piardă definitiv fonduri europene de 100 milioane euro în acest an și 1,1 miliarde euro anul viitor prin POSDRU, din cauza unor grave nereguli sesizate la derularea programului în intervalul 2010-2011.