Aproape 2.200 de persoane, înscrise într-un grad de handicap, și-au pierdut dreptul la pensie în urma verificărilor, iar în cazul altor 5.994 s-a decis schimbarea încadrării de la un grad de invaliditate agravant la un grad de invaliditate mai puțin agravant, informează, marți, Ministerul Muncii.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) informează că de la începutul activității de verificare medicală desfășurată de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a fost confirmată încadrarea în același grad de invaliditate pentru 162.573 de persoane din cele 170.966 de persoane verificate.
„Pentru 5.994 de persoane s-a decis schimbarea încadrării de la un grad de invaliditate agravant la un grad de invaliditate mai puțin agravant. De asemenea, în urma acestor verificări s-a decis depensionarea a 2.197 de persoane”, se arată în comunicatul remis, marți, agenției MEDIAFAX.
Legea 119/2010 prevede că într-un interval de un an Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, organizează verificarea încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență la acea dată.
Dacă în urma verificării încadrării în grad de invaliditate realizate rezultă că dreptul la pensia de invaliditate a fost acordat prin săvârșirea unor infracțiuni, atât beneficiarul pensiei de invaliditate, cât și persoanele care au participat, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni ce a avut ca rezultat încadrarea în grad de invaliditate răspund, în condițiile legii, beneficiarul pensiei de invaliditate fiind obligat să restituie integral sumele încasate ilegal.