Steaua

MM Stoica, la al treilea descălecat în Ghencea



MM Stoica revine la Steaua
MM Stoica revine la Steaua

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, după ce a asistat la prima ședință de pregătire condusă de noul antrenor al echipei „roș-albastre”, Mihai Stoichiță, că este bucuros că directorul sportiv Narcis Răducan și noul manager general, Mihai Stoica, s-au împăcat.
„MM m-a sunat acum o săptămână și m-a întrebat dacă vreau să vină, pentru că în mod normal nu avem cum să pierdem campionatul. Îmi pare bine că sunt uniți din nou MM cu Narcis, pentru că Dumnezeu nu ajută când e bârfă și îmbârligături”, a spus Becali.
Mihai Stoica este la cel de-al treilea mandat la Steaua, după cele din perioada iunie 2002 – mai 2007 și noiembrie 2010 – octombrie 2011. Înainte de a părăsi Steaua anul trecut, Stoica a avut mai multe conflicte cu managerul sportiv Narcis Răducan, dar și cu alți oficiali ai clubului.
Becali a afirmat că a asistat la antrenamentul echipei deoarece nu a mai fost de mult la o ședință de pregătire. „Am venit pentru că nu am mai fost de multă vreme la echipă să stau de vorbă cu jucătorii. Le-am spus jucătorilor că Ilie Stan a plecat, dar că nu e problema lor, că ei sunt profesioniști și trebuie să se antreneze cu orice antrenor. Am mai făcut o glumă ba cu Mihăiță (n.r. – Costea), ba cu Gardoș, ba cu Chiricheș, cu ăștia care vor fi controlați”, a completat Becali.
Gigi Becali a asistat, miercuri, la prima ședință de pregătire condusă de noul antrenor al Stelei Mihai Stoichiță. Alături de Becali au mai fost directorul sportiv Narcis Răducan și noul manager general al echipei, Mihai Stoica.