MJ sprijină inițiativa poloneză referitoare la dreptul european al contractelor



Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, l-a asigurat pe noul ambasador al Poloniei la București, Marek Szczygieł, că sprijină inițiativa poloneză referitoare la dreptul european al contractelor ce va fi pusă în discuția Consiliului Justiției și Afaceri Interne (JAI) în toamna acestui an.
„Prioritățile președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene (UE) au fost discutate vineri, 8 iulie 2011, în cadrul întrevederii avute de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cu noul ambasador al Poloniei la București, E.S. Marek Szczygieł. În cadrul întâlnirii, pe lângă prezentarea mandatului diplomatului polonez și discutarea priorităților președinției poloneze a Consiliului UE, ambasadorul a înmânat ministrului invitația pentru reuniunea Consiliului JAI ce va avea loc la Sopot, în perioada 18-19 iulie”, informează, luni, Ministerul Justiției.
În cadrul discuțiilor, arată sursa citată, ministrul Justiției a reiterat sprijinul pentru inițiativa poloneză referitoare la dreptul european al contractelor, ce va fi pusă în discuția Consiliului Justiției și Afaceri Interne (JAI) în toamna acestui an. De asemenea, Ministerul Justiției (MJ) va sprijini continuarea negocierilor pe toate instrumentele aflate deja în dezbaterea Consiliului, în special pachetul privind protecția victimelor criminalității, proiectul de regulament privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie de succesiuni, precum și crearea unui certificat european de moștenitor, proiectul regulamentului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
Ministrul Justiției a subliniat necesitatea unei colaborări strânse pe perioada președinției poloneze în materia reformei în Justiție și luptei anticorupție, în contextul publicării raportului Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). Oficialul român a amintit importanța raportului, atât în plan intern, deoarece va reprezenta o ilustrare succintă și obiectivă a progreselor înregistrate în ultimul an, cât și la nivel european, pentru statele care au încă o atitudine rezervată cu privire la aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen.
„Este deosebit de important pentru noi ca raportul ce va fi publicat în scurt timp să reflecte toate progresele din ultimul an și să pună în lumină evoluțiile constant pozitive din ultima vreme. De asemenea, aceeași abordare trebuie menținută și în procesul de elaborare a Concluziilor Consiliului ce vor fi adoptate în baza Raportului MCV, în cursul președinției poloneze”, a susținut ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.