MJ propune Guvernului să reclame neconstituționalitățile OUG 60 sau să amâne intrarea în vigoare



Ministerul Justiției (MJ) va propune Guvernului fie sesizarea Curții Constituționale pentru examinarea OUG 60/2006, prin care sunt modificate proceduri penale, fie inițierea unui termen pentru amânarea intrarării în vigoare a actului normativ. Marți, procurorul general al României, Codruța Kovesi, a sesizat președintele României, președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul, Înalta Curte de Casație și Justiție și Avocatul Poporului, indicând argumentele pentru care consideră că unele prevederi din OUG 60 contravin Constituției și cerându-le să aprecieze asupra necesității de a sesiza Curtea Constituțională anterior promulgării legii.
Demersul procurorului general a venit după ce Ministerul Justiției a atras atenția, săptămâna trecută, asupra consecințelor adoptării OUG 60 privind modificări ale Codului de procedură penală în forma completată cu amendamente în care a ajuns pe agenda plenului Parlamentului, apreciind că adoptarea acestora ar putea deveni unul din punctele de critică ale agendei misiuni de evaluare a Comiseiei Europene (CE).
„Ministerul Justiției reiterează poziția transmisă prin scrisorile din 8 octombrie 2008, adresate președintelui Camerei Deputaților și președintelui Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, și își exprimă îngrijorarea în legătură cu probabilitatea afectării viitorului Raport de țară pe Justiție de adoptarea ordonanței.
Ministerul Justiției va propune Guvernului sesizarea Curții Constituționale pentru examinarea constituționalității Legii pentru aprobarea Ordonanței nr.60/2006 sau inițierea unui proiect de lege pentru prorogarea intrării în vigoare a acesteia”, se arată într-un comunicat remis, vineri, agenției MEDIAFAX, de către Biroul de presă al MJ.
În legătură cu buna funcționare și stabilitatea Agenției Naționale de Integritate, Ministerul Justitiei apreciază că buna funcționare a Agenției și, implicit, aplicarea de către aceasta a unor sancțiuni cu caracter descurajator este condiționată de existența unei legislații eficiente, conforme cu standardele internaționale în domeniu.
Aprobarea prin lege a amendamentelor la legea de funcționare a ANI, în aprilie 2008, a fost salutată în Raportul CE din 23 iulie 2008 în următoarea formulare: „La 14 aprilie 2008, Senatul a adoptat Legea 94/2008, destinată să răspundă îngrijorărilor exprimate în raportul din iunie 2007. Legea a clarificat mandatul inspectorilor ANI, dându-le posibilitatea de a urmări averile «nejustificate» în locul averilor «ilegale»”, arată MJ.
Ministerul Justiției își reafirmă sprijinul pentru derularea cu eficiență a activității ANI și pentru menținerea standardelor legislative și funcționale necesare pentru îndeplinirea rolului agenției.
„Având în vedere toate aceste aspecte, Ministerul Justiției evaluează întreaga situație, în vederea adoptării unor măsuri concrete care să plaseze sistemul judiciar românesc pe coordonatele angajamentelor asumate la nivel internațional. Ministerul Justiției își exprimă convingerea că toate instituțiile cu atribuții în domenii vizate de MCV vor face dovada unei înțelegeri aprofundate a angajamentelor comune și cheamă pe reprezentanții acestora să acționeze în sensul aducerii la îndeplinire a acestor angajamente”, mai arată sursa citată.
Ridicarea monitorizării este condiționată de caracterul ireversibil al reformelor și de obținerea unor rezultate concrete, în cel mai scurt timp, în sensul celor patru condiționalități, subliniază MJ.