Ministerul Justiției arată, într-o precizare pentru MEDIAFAX, că a formulat propuneri de modificare a celor trei legi din domeniul siguranței naționale, respectiv Legea siguranței naționale, a Serviciului Român de Informații și cea privind prevenirea și combaterea terorismului.
Ministerul Justiției (MJ) a formulat propuneri de modificare a celor trei legi din domeniul siguranței naționale sub forma de propuneri de amendamente la proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.
„Nu înțelegem de ce se face referire la două demersuri distincte. După cum se știe, demersul este unul singur”, precizează MJ, subliniind că amendamentele formulate vizează, în esență, includerea în acest proiect a modificării Legii 51/1991 privind siguranța națională a României, a Legii 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații și a Legii 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
„Textele au primit avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și au fost transmise Senatului (unde se află în dezbatere proiectul), prin Departamentul pentru Relația cu Parlamentul. Săptămâna trecută textele au primit aviz favorabil de la Comisia de drepturile omului, iar săptămâna viitoare urmează a fi discutate la Comisia juridică”, precizează, pentru MEDIAFAX, Ministerul Justiției.
Amendamentele la Legea siguranței naționale, prin care se modifică mecanismul de realizare a interceptărilor pe mandat de siguranță națională, avizate în CSAT, au ajuns în Parlament direct în Comisia pentru drepturile omului, care și le-a asumat ca inițiator, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Ministerul Justiției (MJ) a inițiat un proiect prin care sunt corectate o serie de necorelări din legile care stabilesc sancțiuni penale, în completarea legii de aplicare a Codului de procedură penală, fiind operate unele modificări inclusiv asupra Legii siguranței naționale. MJ a propus o serie de amendamente la aceeași lege, fiind prevăzute într-o anexă la proiect în care este modificat mecanismul care face posibilă interceptarea convorbirilor pe mandat de siguranță națională.
Potrivit unor surse oficiale contactate de MEDIAFAX, anexa cu amendamentele care privesc Legea siguranței naționale și modifică mecanismul interceptărilor ar fi făcut obiectul unui aviz al CSAT. Mai mult, despre unele reglementări propuse se face referire într-un aviz al CSM, dar aceste prevederi nu au fost înaintate în mod oficial Parlamentului. Ele au devenit, însă, amendamente asumate ca inițiator, în 18 martie, de către Comisia pentru drepturile omului din Senat, care a înaintat aviz favorabil Comisiei juridice, unde urmează să fie dezbătute și votate săptămâna viitoare.
Procurorul general și președintele ICCJ decid mandatele pe siguranță națională
Modificările propuse pentru Legea siguranței naționale vizează eliminarea posibilității ca procurorul să emită mandat de interceptare și alte activități de culegere de informații, această sarcină rămânând în atribuția președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
Mai exact, în actuala formă a Legii siguranței naționale se prevede că, în cazul care sunt constatate activități care ar constitui amenințări la adresa siguranței naționale, organele cu atribuții în domeniul siguranței naționale pot cere procurorilor, anume desemnați de către procurorul general, autorizarea interceptărilor și a altor activități informative. Solicitarea pentru autorizarea activităților specifice trebuie să cuprindă „date sau indicii” din care să rezulte existența unei amenințări la adresa siguranței naționale.
În forma propusă pentru modificare propunerea de autorizare se înaintează procurorului general de pe lângă ICCJ, care examinează solicitarea sub „aspectul legalității și temeiniciei”, în termen de 24 de ore, ori în cazurile urgente de către procurori anume desemnați de procurorul general.
Ulterior, procurorul general poate solicita președintelui ICCJ autorizarea interceptării, dacă apreciază întemeiată solicitarea ori în caz contrar respinge propunerea de interceptare printr-o ordonanță motivată.
În cazul în care propunerea de interceptare este înaintată președintelui ICCJ, aceasta este examinată de urgență în camera de consiliu de către unul din judecătorii anume desemnați de președintele ICCJ.
Totodată, propunerea de autorizare înaintată procurorului general trebuie să cuprindă „date sau informații” din care să rezulte existența unei amenințări la adresa securității naționale, „prin prezentarea faptelor și circumstanțelor pe care se întemeiază propunerea”.
În plus, spre deosebire de actuala formă a legii, propunerea de autorizare a interceptării și altor activități specifice trebuie să conțină „numele și funcția persoanei care formulează propunerea”, dar și „motivația pentru care se impun activități specifice”.
Interceptările, posibile cel mult doi ani de zile; pot fi făcute 48 de ore doar cu acceptul procurorului
O altă modificare instituie un termen maximal pe care se pot desfășura interceptările sau alte activități specifice de doi ani de zile, dar se menține durata mandatului inițial de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire cu câte 3 luni de zile. „Activitățile specifice încetează înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat”, mai menționează textul propus.
Cu toate acestea, interceptările și alte activități specifice sunt posibile fără acceptul judecătorului, ci doar cu aprobarea procurorului, pentru 48 de ore, „atunci când întârzierea obținerii autorizării ar prejudicia grav finalitatea activităților specifice necesare”. Ulterior, solicitarea autorizării trebuie făcută „de îndată ce există posibilitatea”, dar nu mai târziu de expirarea termenului de 48 de ore. În acest caz, judecătorul poate aprecia faptul că interceptarea sau activitățile specifice nu s-au justificat și poate dispune distrugerea materialelor obținute, urmând ca o copie a procesului-verbal de distrugere să-i fie înaintată.
În forma actuală a legii, interceptarea și alte activități specifice pentru 48 de ore sunt posibile fără acceptul procurorului, ci doar prin inițitiva organelor cu atribuții în securitatea națională. Ulterior, este solicitată autorizarea din partea procurorului de îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de 48 de ore.
De asemenea, între propunerile de modificare a Legii siguranței sunt instituite o serie de garanții în cazul interceptărilor sau al altor activități specifice.
„Organele care pun în executare activitățile autorizate sunt obligate să le întrerupă de îndată atunci când temeiurile care le-au justificat au încetat și să îl informeze despre acestea pe procurorul general de pe lângă ICCJ”, iar procurorul general informează ICCJ cu privire la întreruperea activităților autorizate. De asemenea, aceleași organe au obligația să informeze în scris procurorul general despre rezultatul activităților autorizate prin mandat și despre măsurile luate.
O altă prevedere propusă face referire la faptul că în situația în care datele și informațiile de interes pentru securitatea națională, obținute prin autorizare, indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală acestea sunt înainte organelor de urmărire penală.
Totodată, textele propuse instituie obligativitatea instituțiilor care desfășoară activități specifice care restrâng drepturile unei persoane de a o informa cu privire la acest lucru dacă datele și informațiile rezultate nu sunt suficiente pentru sesizarea organelor penale sau continuarea activităților informative. Notificarea persoanei nu se poate face dacă „ar putea conduce la periclitarea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu ale organelor de stat în domeniul securității naționale, prin dezvăluirea unor surse ale acestora, inclusiv ale serviciilor de securitate și informații ale altor state; informațiile sunt necesare pentru apărarea securității naționale; furnizarea informațiilor aduce atingere drepturilor și libertăților unor terțe persoane sau furnizarea informațiilor ar putea duce la deconspirarea metodelor și mijloacelor, inclusiv tehnicile speciale de investigare, utilizate de organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale”.
Cum se diferențiază interceptările
Amendamentele propuse pentru Legea siguranței naționale instituie o diferență între activitățile specifice pentru care este necesară autorizarea judecătorului – care presupun restrângerea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului – și cele pentru care pot fi realizate acte la solicitarea organelor cu atribuții în domeniul securității.
Acestea din urmă presupun: „solicitarea și obținerea de obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de al autorități sau instituții publice sau de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice; consultarea de specialiști ori experți; primirea de sesizări sau note de relații; fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice ori constatări personale, cu privire la activități publice desfășurate în locuri publice, dacă nu este efectuată sistematic; obținerea datelor generale sau prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât conținutul acestora, și reținute de către aceștia potrivit legii”.
Pe de altă parte, activitățile care presupun restrângerea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului privesc: „interceptarea și înregistrarea comunicațiilor electronice, efectuate sub orice formă; căutarea unor informații, documente sau înscrisuri pentru a căror obținere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informațiilor pe care acesta le conține, cât și înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase din orice procedee; instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare, ori alte miloace tehnice ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectute în orice mod în locuri private; localizarea, urmărirea și obținerea de informații prin GPS sau alte mijloace tehnice de supraveghere; interceptarea trimiterilor poștale, ridicarea și repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informațiilor pe care acestea le conțin, cât și înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee; obținerea de informații prin tranzacțiile financiare sau datele financiare ale unei persoane”.
Autorizarea interceptărilor de către procurori, propusă pentru abrogare, declarată constituțională
În cadrul motivării formulate pentru adoptarea amendamentelor la Legea siguranței naționale se face referire la o serie de decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, în spețe care au vizat România, dar și alte state. Astfel, se precizează că legislația în vigoare a făcut posibilă, potrivit CEDO, încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale, respectiv a articolului 8 al Convenției. „Executarea acestei hotărâri (a CEDO – n.r.) prin adoptarea măsurilor generale necesare este monitorizată de Comitetul Miniștrilor începând din martie 2008. Modificările propuse vin să răspundă, punctual și exclusiv problemelor legate de respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în desfășurarea activităților de informații”, se arată în motivare.
Cu toate acestea, Curtea Constituțională a decis în noiembrie 2006 în urma unei sesizări ridicată în cadrul unui proces penal că mecanismul prin care procurorul autoriza mandatele de interceptare pe mandat de siguranță națională îndeplinește rigorile constituționale.
În 2006, România era deja monitorizată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei în ce privește întârzierile la modificarea cadrului legilor siguranței naționale, ca urmare a hotărârii CEDO în cazul Rotaru.
În 26 aprilie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a criticat România pentru modul în care s-au făcut interceptările în cazul lui Dumitru Popescu, inculpat și condamnat în dosarul Țigareta II (privind contrabanda cu țigări de contrabandă pe calea aerului-n.r.), constatând că monitorizările au fost făcute în baza Legii 51/1991 privind siguranța națională, care nu este conformă cu Convenția Europeană, întrucât nu asigura un grad minim de protecție împotriva arbitrariului, cerut de acest articol al Convenției.
Astfel, Curtea a arătat lipsa de independență a autorității competente (procurorul) pentru autorizarea ascultărilor, lipsa unei limite temporale stabilite de lege, absența oricărui control a priori sau a posteriori a măsurii de ascultare a convorbirilor de către un judecător. Astfel, CEDO a evidențiat faptul că dreptul intern nu obliga nici serviciile secrete, nici procurorii să depună la dosarul de urmărire penală documentația care a stat la baza solicitării, respectiv autorizării interceptărilor.
CEDO a observat și inexistența garanțiilor pentru protejarea caracterului intact și complet al înregistrărilor și distrugerea lor, evidențiind faptul că legea nu obliga procurorul să precizeze numărul de telefon ascultat și nici nu prevedea situațiile în care informațiile obținute prin interceptarea convorbirilor telefonice puteau fi distruse.
Curtea Europeană a arătat, de asemenea, lipsa de independență a autorității care ar fi putut să ateste realitatea și fiabilitatea înregistrărilor, întrucât aceasta era Serviciul Român de Informații, aceeași autoritate care era însărcinată cu interceptarea comunicațiilor, CEDO apreciind că este necesară existența unei autorități publice sau private independente de cea care a efectuat ascultările.
