Văd că s-au mai stins mizeriile scrise la finele articolelor din ziare, unele redacții epurându-le pe cele care n-au legătură cu conținutul textelor. În ce mă privește, niciodată n-am citit opiniile postate la finele articolelor mele. Nu le-am citit, dintr-un motiv mare și lat: nu știu cui aparțin ele, fiindcă oricine își poate găsi un nume de împrumut, care să-l absolve de responsabilitatea scriselor sale.
Totuși, acum un an, pe când lucram la un anume ziar central, un binevoitor s-a oferit să-mi facă o selecție a mesajelor, conținute în ceea ce se numește „forumul” de după ce se trage cortina în urma tabletelor. Am rămas înmărmurit. O mulțime de măscăriciuni, o grămadă de calomnii. Nu tu ironie rafinată, nu tu argumentație inteligentă, nu tu umor binevoitor. Ce e asta, frate, partidă de scuipat în grup? Cui folosesc mizeriile astea?
„Fiți neînduplecați în privința ideilor, nu a persoanelor. Reînviați arta uitată a dezacordului energic, dar civilizat!” Astfel recomandă un specialist de talia lui Paul Greenberg, în cartea sa de referință, intitulată „Ziarul”. Polemica modernă trebuie să se poarte de o manieră urbană, fără a degenera în insulte și amenințări, la adresa unui condeier cu a cărui idee este posibil să nu fii de acord. Și ce dacă nu ești de acord? E musai să fim cu toții de acord, ca pe vremea stalinismului? Să ne amintim cuvintele lui Winston Churchill: „Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi face tot posibilul ca opinia ta să fie respectată.”
Unul scria despre mine că-s pedofil și că vând droguri într-un bar pe care-l dețin (ce n-aș da să dețin un bar!); altul a aflat că-s masturbist (de unde o fi aflat?); în timp ce un al treilea – psihiatru, firește – constata că-s psihopat și c-ar trebui să fiu internat de urgență, într-un loc neapărat cu gratii. Cineva știa din sursă sigură că-s securist, în timp ce o persoană mai directă recomanda să fiu spânzurat, fiindcă nimic nu-i mai sigur decât ce faci tu, cu mâna ta.
Mai grav este că unele mitocănii, pasămite de răspuns, apăreau semnate pe forum cu numele meu, ca și cum eu m-aș fi contrat cu cei ce mă înjurau. Lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Dar nici nu voi înțelege vreodată ce câștigă ziarele, îngăduind publicarea unor astfel de murdării.
