Toate femeile au auzit de atâtea ori că lama va face ca părul să crească la loc mai puternic și mai închis la culoare. Lucrurile însă nu stau, din câte se pare, chiar așa. „Raderea părului de pe corp nu îl va face să fie mai des sau mai închis”, este de părere expertul dermatolog Dr. Jessica Wu, asistent la Universitatea de Dermatologie din California. „Părul rău este mort și faptul că îl razi nu afectează partea vie a firului de păr – foliculul care este sub piele”. Aceste afirmații sunt susținute de cercetări ce datează chiar din anii 1920. Ele măsurau cât de rapid crește firul de păr după ras și au concluzionat că folosirea lamei nu are nici un efect asupra creșterii părului. Alt studiu publicat în 1970 a monitorizat cinci bărbați care au fost rugați să își radă părul de pe un singur picior săptămânal timp de câteva luni. La sfârșit nu s-a constatat nici o diferență între piciorul ras și cel neras în materie de textură sau rapiditate a creșterii firului.
Când firele cresc în mod natural, au capătul mai ascuțit și par mai subțiri, pe când cele care cresc după ce au fost rase par mai groase din cauza faptului că acest capăt le-a fost tăiat la un unghi și la baza unde sunt mai groase decât la vârf. La fel se întâmplă și cu culoarea, pot părea mai închise la culoare pentru că sunt mai aproape de piele și vârfurile lor nu mai sunt așa subțiri. Dar grosimea firului de păr este dată de mărimea foliculului din care crește părul. Culoarea firului de păr este dată de melanocite – celule ce produc melanina, pigmentul părului.
Sfaturi pentru o epilare corectă
Chiar dacă rasul nu vă va îngroșa sau îndesi firele de păr, poate totuși să le facă să crească mai dezordonat, iar unele femei doresc să evite acest efect.
Pentru o epilare corectă, trebuie să urmați câteva sfaturi.
În primul rând, folosiți o lamă ascuțită și curată. Încercați să folosiți un gel hidratant sau o cremă pentru a lubrifia firele de păr. Hidratați-vă pielea cu loțiune mereu după duș pentru a vă menține pielea fină și plăcută la atingere.
Pe lângă ras, alte metode populare pentru a scăpa de părul nedorit sunt: ceara fierbinte și epilatoarele.
Pentru cele mai bune rezultate, dr. Wu recomandă epilatul cu ceară deoarece elimină părul cu tot cu rădăcină. De asemenea, puteți apela la epilarea cu laser pentru îndepărtarea definitivă a părului nedorit.