Acneea este o problemă dermatologică ce afectează persoane de toate vârstele și sexele – adolescenți sau adulți, bărbați sau femei.
Există o mulțime de tratamente pentru acnee, dar și o listă destul de generoasă de mituri.
Se spune că, odată ce s-a instalat, acneea trebuie lăsată să se „desfășoare”, însă această vorbă din popor nu este nici pe departe adevărată. Deși, dacă acneea este normală, fără complicații, ea nu poate fi descrisă ca o boală, ci ca o condiție a pielii, acest lucru nu înseamnă că problema nu trebuie rezolvată. Indiferent de gradul său de severitate, acneea poate fi tratată în mod eficient, însă este nevoie de consultarea unui medic dermatolog.
Alt mit care circulă este acela că punctele negre sunt, de fapt, semne ale unei îngrijiri necorespunzătoare. În realitate, punctele negre care apar reprezintă primul stadiu al acneei și apar atunci când pielea secretă sebum în exces. Cu alte cuvinte, este un semnal de alarmă că pielea are nevoie de îngrijire adecvată. Dacă vă confruntați cu această problemă, nu trebuie decât să folosiți produse exfoliante delicate pentru a echilibra producția de sebum și ca să vă hidratați tenul foarte bine.
Cauze ale acneei
Există persoane care cred că acneea este cauzată de o igienă precară, însă și de data aceasta este vorba de un simplu mit. Dacă într-o seară uitați să vă demachiați, acest lucru nu înseamnă că a doua zi se vor forma coșuri. Uleiul natural al pielii, împreună cu particulele de praf prezente în mediul înconjurător pot provoca acnee, însă fenomenul este cauzat de un dezechilibru hormonal, nu de igienă.
Alt mit este acela că acneea este cauzată de o alimentație necorespunzătoare. Este adevărat că multe alimente (de obicei, cele care conțin vitamine și antioxidanți) pot îmbunătăți aspectul pielii, însă efectele benefice ale alimentației asupra tenului depind de la organism la organism.
În fine, dar nu în cele din urmă, multe persoane care se confruntă cu problema acneei dau vina pe produsele cosmetice pe care le folosesc pentru această situație. Este o ipoteză doar pe jumătate adevărată. Produsele folosite la machiaj pot cauza acnee, însă numai dacă sunt expirate sau dacă persoana care le utilizează are alergie la unul dintre ingredientele lor. Însă specialiștii afirmă cu convingere că un produs de machiaj de calitate, mai ales cele organice, care devin din ce în ce mai populare, nu va cauza niciodată acnee.
