Conferință

Mitul masivelor exporturi din România comunistă, demolat la Suceava de viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a prezentat, ieri, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, un studiu referitor la situația exporturilor în lume, din 1962 până în 2012
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a prezentat, ieri, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, un studiu referitor la situația exporturilor în lume, din 1962 până în 2012

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a prezentat, ieri, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, un studiu realizat de o echipă de experți de la universitatea americană Harvard, referitor la situația exporturilor în lume, din 1962 până în 2012. Viceguvernatorul BNR a declarat, în deschiderea conferinței pe care a susținut-o la universitatea din Suceava, că la împlinirea a 25 de ani de la căderea comunismului este util „să punem în balanță și domeniul economic, trecutul și prezentul”. Bogdan Olteanu a arătat că cifrele din studiul cercetătorilor americani demolează mitul economiei funcționale din România comunistă, a fabricilor și uzinelor care produceau mărfuri de calitate, pe care țara noastră le exporta în cantități uriașe în toată lumea.
Potrivit experților de la Harvard, în anul de vârf al economiei comuniste, 1980, exporturile românești nu depășeau 10 miliarde de dolari americani, în timp ce în anul 2012 au ajuns la 66 de miliarde de dolari, iar în acest an vor depăși 70 de miliarde de dolari.
Același studiu demonstrează că în anul 1962 produsele de bază pe care le exporta România erau porumbul, brazii și petrolul, iar în 1985 – produsele petroliere, mobila, țevile de oțel, pantofii și îngrășămintele chimice. Olteanu a menționat că producția acestora din urmă este extrem de scumpă, că un sac de îngrășăminte se produce cu costurile a cinci saci, de aceea este o industrie care trebuie permanent subvenționată. În același an, 1985, exporturile de mașini ale României erau de 162 de milioane de dolari.
Pentru „nostalgicii industriei comuniste”, viceguvernatorul BNR a prezentat cifrele exporturilor din 2012 pe care le-a avut România: mașini și componente de 15 miliarde de dolari, cabluri electrice de 14 miliarde de dolari, electronice de 7 miliarde, circuite integrate de 500 de milioane de dolari, mașini de aer condiționat de 500 de milioane și, atenție, medicamente de 4,6 miliarde de dolari. De asemenea, România a mai vândut pe piața externă în anul 2012 motoare cu reacție de 400 de milioane de dolari, de 300 de milioane alte componente pentru avioane, nave de 2 miliarde de dolari și nave de război de 1 miliard de dolari.
De asemenea, România este exportatoare de servicii, în principal de soft și servicii de transport, acestea din urmă în Europa, la nivelul de 2,5 miliarde de euro.
„Vorbim despre o valoare reală a exporturilor de bunuri, măsurată de americani, pe baza declarațiilor vamale. La acestea se mai adaugă exporturile de servicii, care reprezintă de asemenea o componentă importantă”, a precizat Olteanu.
Cifrele arată clar că economia românească este în progres, că în ultimii 25 de ani țara noastră a făcut pași semnificativi pe drumul dezvoltării economice, dar din păcate nu suficienți.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Deputatul AUR de Suceava Veronica Grosu vrea să afle de la ministrul Finanțelor cine sunt vinovații pentru situația economică dezastruoasă a României

Deputatul AUR de Suceava Veronica Grosu vrea să afle de la ministrul Finanțelor cine sunt vinovații pentru situația economică dezastruoasă a României

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității