CORUPȚIE

Mitu vrea imunitate



Fotbaliștii Marius Mitu și Laurent Delorge au anunțat Uniunea Belgiană de Fotbal că doresc să ofere toate detaliile în cazul afacerrii de corupție în schimbul imunității sportive, însă forul belgian a subliniat că acest lucru este imposibil, informează cotidianul La Derniere Heure. Sursa citată susține că fotbaliștii doresc imunitate sportivă, la fel ca în cazul fostului antrenor secund de la Lierse, Patrick Deman, însă răspunsul forului belgian a fost: „imposibil”. „Este discriminare totală! Citez din noul regulament: procurorul Uniuni Belgiene garantează o imunitate unui jucător care aduce o informație sau un element nou la dosar. Este cazul lui Mitu și Delorge, chiar dacă acest lucru nu înseamnă că vor mărturisi. De ce Deman poate fi absolvit, iar jucătorii mei nu?”, a declarat avocatul celor doi fotbaliști, Peter Roosens. Avocatul a subliniat că Mitu și Delorge nu se simt la fel de vinovați precum Deman. „Clienții mei se simt victimele acestui sistem de corupție organizat la Lierse. Nu antrenorul a avut o mare responsabilitate? Ei bine, Deman era antrenor secund. Este nedrept ca lui să i se garanteze imunitate, deoarece a fost primul care s-a dus să depună mărturie. Nici un regulament nu spune că trebuie să fii primul”, a completat Roosens. Șase jucători, foști fotbaliști sau antrenori ai echipei Lierse au fost audiați de anchetatori și, potrivit presei belgiene, unii dintre ei, printre care și Marius Mitu, ar fi recunoscut implicarea în trucarea unor meciuri în sezonul trecut. Ca urmare a acestor informații, Marius Mitu și un alt fost coechipier al său de la Lierse, Laurent Delorge, au fost concediați de gruparea Anderlecht Bruxelles, unde au fost transferați în vara anului 2005.



Recomandări