Sa vezi si sa nu crezi

MITU ȘI MITA



Românul Marius Mitu a fost dat afară de la „Anderlecht” Bruxelles, fiind acuzat de trucarea unor meciuri. Culmea: șapte jocuri din campionatul Belgiei au fost blătuite de mafia… chineză a pariurilor! Din cariera lui Mitu, care fusese declarat, în ianuarie, al treilea „stranier” de valoare în Belgia (după Kompany și Pieroni) s-a ales praful și pulberea. Mai ales că românul ar fi recunoscut tot ceea ce i s-a pus în cârcă. De ce, când toți ceilalți neagă? Probabil, n-o fi avut „loc de întors” și faptele-s prea evidente. Cea dintâi supoziție, pusă în pagină de presa belgiană, ar fi aceea că Mitu ar fi adus cu el din România (țara corupției) metehnele fotbalului de acasă, considerat ca afectat de blaturi de către 82% dintre înșiși spectatorii români. Iar Roberto Landi, ajuns antrenor la F.C. „Național”, declara (mai 2005) că „lucrul cel mai urât pe care l-am întâlnit în fotbalul românesc este numărul mare de meciuri trucate”. Ar fi vorba, deci, de un soi de „gripă a fotbalului”, purtată în Europa de păsările călătoare mioritice aterizate ici și colo. Așa să fie oare? N-aș prea crede. Marius Dan Mitu s-a născut în 1976, a jucat la „Steaua”, apoi la Louviere (Franța), „Chindia” Târgoviște, „Farul”, „Rocar”, „Universitatea” Craiova, Moelenbeek, Lierse, Anderlecht. Greu de depistat unde și când i s-a cuibărit virusul. Mitu n-a prins perioada ferice a blatului românesc, când „Dinamo”, „Steaua” și (mai ales) „Victoria” câștigau pe bandă rulantă, nu numai la sunetul arginților, ci și datorită indicațiilor „de sus”. Dacă Dragomir și-ar da drumul la gură până la capăt, ne-am cruci de-a binelea aflând cum își agonisea punctele echipa din Scornicești! Sigur că și după 1989 s-au înregistrat trucaje, unele chiar de răsunet. Se pare însă că, în ultima vreme, fotbalul nostru a-nceput să se joace mai mult pe gazon și mai puțin în culise. Dovada – indirectă – o oferă rezultatele echipelor române în cupele europene. Un fotbal putred nu îngăduie performanțe internaționale constante, iar „Steaua” și „Rapid”-ul au izbutit isprăvi ce indică o călire „pe bune”, inclusiv (și mai ales) în campionatul intern. Și, în vreme ce, la noi, starea sportului rege ar putea sugera o convalescență promițătoare după ani și ani de bolire lâncedă, pe la alte case, mai mari, gripa blaturilor face adevărate ravagii. Justiția greacă a fost nevoită să deschidă o anchetă anul trecut, după ce s-au arătat prea evidente blaturile, și interne, și externe. Sunt contestate inclusiv cele șapte titluri de campioană obținute de „Olympiakos” Pireu! Numai că, în Grecia, n-a recunoscut nimeni, probele-s indirecte, ceea ce l-a făcut pe președintele societății de pariuri sportive, Philippides, să declare „am convingerea că există meciuri trucate în campionatul Greciei, dar nu pot demonstra acest lucru și cred că va fi greu de dovedit”. În Croația, a intrat pe fir „Departamentul de luptă împotriva corupției organizate’”, un fel de DNA pus pe fapte mari. „Morarul” lor, Zeliko Zganjer, n-a înregistrat nici o izbândă în capturarea „peștilor mari” din fotbal, deși însăși Blazevic, fostul selecționer al Naționalei, l-a acuzat deschis pe șeful clubului „Dinamo” Zagreb, Mamic, că a plătit câțiva arbitri pentru a trânti meciuri cheie. În Germania, arbitrul (arestat) Hoyzer a dezvăluit că și vecinii austrieci suferă cronic de gripa blatului. (De altfel, același Hoyzer l-a arătat cu degetul și pe Regekampf ca fiind co-autor al unor rezultate necinstite obținute de „Energie” Cottbus.) Există o întreagă „Listă a lui Hoyzer”, garnisită cu nume sonore din lumea bună a fotbalului și cu sume babane precizate cu exactitate. Nu mai amintesc, pur și simplu din lipsă de spațiu, de marile scandaluri similare din fotbalul italian (42 de jocuri din A și B suspectate!) ori francez. Așa că, Mitu nu-i cazul să fie acuzat c-a transplantat în Belgia un obicei al pământului românesc. Toate campionatele își au faliții lor (vorba vine, fiindcă numai faliți nu sunt!), blatul este de mult pandemic și mă tem că adevărații măsluitori, marii combinatori, eminențele cenușii, capii mafiei în fotbal își văd și-și vor vedea în continuare de treabă nestânjeniți. Cade câte un Mitu pe post de „cap al lui Moțoc”. De altfel, se pare că românul a fost constrâns să-și dea cu stângul în dreptul de mafioții chinezi, care l-au amenințat inclusiv cu moartea! Și-a căzut un mititel. Așa se-ntâmplă pretutindeni. Și-n fotbal.



Recomandări

Cele mai performante firme sucevene vor fi premiate de Camere de Comerț și Industrie în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor Bucovina

Cele mai performante firme sucevene vor fi premiate de Camere de Comerț și Industrie în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor Bucovina
Cele mai performante firme sucevene vor fi premiate de Camere de Comerț și Industrie în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor Bucovina

Deschiderea cursului de formare din cadrul proiectului „Management educațional eficient și profesionist”

Participanţi la deschiderea cursului de formare din cadrul proiectului „Management educațional eficient și profesionist”
Participanţi la deschiderea cursului de formare din cadrul proiectului „Management educațional eficient și profesionist”

APMR și ASFOR își unesc forțele într-un parteneriat strategic pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului
Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită
Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită