FOTBAL CLUB CETATEA

Mitruc a ajuns, în sfârșit, la Suceava

Mitruc a ajuns, în sfârșit, la Suceava
Mitruc a ajuns, în sfârșit, la Suceava

Începând de ieri, alături de lotul Cetății se pregătește și fostul mijlocaș al Politehnicii Iași, Dănuț Mitruc. Jucătorul în vârstă de 31 de ani a părăsit gruparea din Copou în această vară, transferându-se la Gloria Bistrița, însă nu a reușit să se integreze la formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău. Sucevenii, care l-au dorit pe Mitruc și în intersezon, au intrat din nou pe fir, și au reușit, se pare, să-l convingă pe fotbalist să îmbrace din retur tricoul galben-albastru al FC Cetatea. „Îl cunosc foarte bine pe Mitruc, doar eu am fost acela care l-am adus în 1997 de la Dorna Vatra Dornei, la formația pe care o pregăteam pe atunci, Laminorul Roman. Este un jucător bun, cu reale calități, însă nu trebuie să-l privim ca pe un salvator. Pe lângă Mitruc, este absolut necesar să mai aducem în iarnă încă 2-3 fotbaliști de valoare, astfel încât să nu avem emoții cu salvarea de la retrogradare”, a declarat antrenorul principal al grupării sucevene, Ioan Radu. Tehnicianul își dorește ca în maximum două săptămâni, adică până la încheierea turului, să știe exact pe ce jucători se poate baza la startul pregătirii de iarnă, care va debuta pe undeva pe la mijlocul lunii ianuarie. „Dorim să ne mișcăm repede, să nu mai pățim ca în anii trecuți, când am fost nevoiți să luăm pe unul sau pe altul, care n-au mai avut loc în altă parte”, a adăugat Ioan Radu.

Recomandări

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu
Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu

„Suceava Jazz Christmas Express”, concert caritabil pentru Dumitru-Rareș Tomache, la Sala de Bal a Gării Burdujeni