MITROPOLITUL VARLAAM al Moldovei și Sucevei (+ 1653)

a. Viața
Mitropolitul Varlaam Moțoc a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, din întreaga sa istorie. S-a născut în județul Vrancea, în anul 1580, dintr-o familie de țărani răzeși foarte iubitori de Hristos. Din botez se chema Vasile. Deci, fiind chemat să slujească Biserica lui Hristos și primind o educație aleasă, din copilărie a intrat în obștea Mănăstirii Neamț. Apoi, auzind de vestitul egumen Dosoftei de la Schitul lui Zosima și de petrecerea sihaștrilor de pe valea pârâului Secu, tânărul Vasile Moțoc s-a stabilit aici prin anii 1590-1592. Timp de peste cincisprezece ani a fost întru toate ascultător dascălului său, egumenul Dosoftei, deprinzând de la el dragostea de Dumnezeu și multă cunoștință de carte.
În anul 1606, egumenul Dosoftei se mută din viața aceasta, iar în anul 1608, ieromonahul Varlaam este ales egumen al Mănăstirii Secu. În toamna anului 1632, arhimandritul Varlaam este ales, hirotonit și așezat mitropolit al Moldovei în locul înaintașului său Atanasie, atunci răposat, păstorind Biserica lui Hristos timp de 21 de ani.
Apăsat de bătrânețe, în anul 1653 se retrage la metanie, iar în 1657, la 19 decembrie, se mută din viața aceasta și este înmormântat alături de biserică.
b. Fapte și cuvinte de învățătură
1. Acest vas ales al lui Hristos a fost din pruncie umbrit de darul Duhului Sfânt și înzestrat cu multă înțelepciune și râvnă spre cele dumnezeiești. Căci neavând părinți bogați și învățați, s-a făcut părinte luminat al Moldovei, învățând pe toți frica de Dumnezeu și dreapta credință ortodoxă.
2. În Schitul lui Zosima, tânărul Varlaam întrecea pe ceilalți părinți cu blândețea, cu ascultarea și cu sfințenia vieții lui, încât de toți era iubit și cinstit ca un adevărat călugăr și părinte duhovnicesc. Se mai spunea despre dânsul că mereu cerceta pe marii sihaștri ce se nevoiau atunci pe valea Secului, anume: Moise, Prohor, Veniamin, Spiridon și Chiriac, ca și pe cei din munții Sihlei și Agapiei, învățând de la fiecare dragostea de Dumnezeu, rugăciunea lui Iisus, bunacredință și săvârșirea a toată fapta bună.
3. Dogmele credinței ortodoxe, învățăturile Sfinților Părinți și adâncul teologiei, ieromonahul Varlaam le-a deprins de la dascălul său, egumenul Dosoftei, și de la episcopul de Roman, Mitrofan, cu metania din Secu. De la dânșii a învățat încă limbile greacă și slavonă și a luat binecuvântare să traducă și să scrie cărți în limba noastră românească.
4. Ca egumen al Mănăstirii Secu, arhimandritul Varlaam a povățuit cu multă înțelepciune duhovnicească această obște timp de 24 de ani, reușind să crească mulți fii sufletești și să formeze pe valea Secului o adevărată lavră monahală, vestită în toată Moldova, Mănăstirea Secu devenind o vatră isihastă de rugăciune, de gândire și de trăire ortodoxă. Prin anii 1625-1630, Mănăstirea Secu se număra alături de marile mănăstiri: Neamț, Slatina, Putna, Bistrița, Agapia, Probota, Moldovița și Dragomirna.
5. În obștea sa, egumenul Varlaam respecta întru totul așezământul ctitorului fondator, Nestor Ureche, care era foarte apropiat de tipicul Muntelui Athos. După slujbele bisericești, monahii se îndeletniceau cu ascultarea în obște și cu lucrul mâinilor la chilii. Iar citirea Sfinților Părinți și rugăciunea lui Iisus erau obligatorii pentru toți fiii săi duhovnicești.
6. Una din îndeletnicirile marelui stareț era și traducerea operelor Sfinților Părinți din limbile greacă și slavonă în grai românesc, ca să fie pe înțelesul tuturor. Astfel, arhimandritul Varlaam traduce din slavonă, împreună cu câțiva ucenici, „Scara” Sfântului Ioan Scărarul, precum și alte scrieri, ce se citeau zilnic la biserică, la trapeză și la chilii. Prin aceasta, egumenul Varlaam făcea în Moldova primii pași de înlocuire a limbilor străine, greaca și slavona, cu limba vorbită a poporului. Leastvița (Scara) Sfântului Ioan Scărarul este printre primele opere patristice filocalice traduse în limba română și dovedește preocuparea duhovnicească a monahilor noștri pentru cunoașterea și imitarea Sfinților Părinți.
7. Acest smerit egumen ducea o viață duhovnicească atât de aleasă, încât în puțini ani se făcuse cunoscut peste tot, prin mănăstiri, prin sate și târguri, la dregători, la episcopi și chiar la însuși domnul țării, Miron Barnovschi (1626-1629), care îl avea de duhovnic. Zilnic alergau la el țărani, sihaștri, egumeni și boieri pentru sfat și spovedanie, căci era povățuitor iscusit și căutat de toți. De asemenea, veneau la chilia lui săraci și văduve de prin sate pentru milostenie, iar el îi ospăta la trapeză cu multă dragoste, îi mângâia părintește și îi libera cu pace.
8. Aceeași grijă părintească avea egumenul Varlaam și de numeroșii sihaștri ce se nevoiau în Munții Neamțului și mai ales pe valea Secului, la Sihla și la Sihăstria. Căci prin aceste locuri străluceau pustnici mari și foarte sporiți în bunătăți, cum erau Cuvioșii Rafail și Partenie de la Agapia, Pahomie, Serghie și Ioan, Visarion și Ștefan, pustnici din Poiana Trapezei și mai ales vestitul duhovnic Atanasie de pe „Valea Sihaștrilor”. Pe toți aceștia îi cerceta egumenul Varlaam, le ducea cele de nevoie și cerea de la ei binecuvântare și cuvânt de folos. (www.sfint.ro)