Mitropolitul Gheorghe I a păstorit Biserica lui Hristos din Moldova timp de 34 de ani

Marele Mitropolit Gheorghe, cel dintâi rugător către Dumnezeu al Moldovei, era el însuși un exemplu viu de sfințenie, de cuvioșie, de smerenie și de iubire către toți. Purta mare grijă de copiii orfani și de văduvele de război, care erau atât de numeroase în vremea sa. O grijă deosebită avea și pentru zecile de mii de oșteni căzuți în desele războaie. La porunca sa, osemintele lor erau adunate la mănăstiri și biserici, iar numele lor erau scrise în marile pomelnice ctitorești. În anumite zile de peste an, și mai ales la hramuri, se făceau în toată Moldova liturghii, parastase și praznice de obște pentru odihna sufletelor fericiților ctitori și eroi ai neamului.
Mitropolitul Gheorghe I, al Moldovei și Sucevei (1477-1508)
Mitropolitul Gheorghe I a fost cel mai ales ucenic al marelui ierarh Teoctist I. El a păstorit Biserica lui Hristos din Moldova timp de 34 de ani, continuând cu aceeași înțelepciune duhovnicească opera dascălului său.
Acest mitropolit vrednic de laudă „din tinerețe a fost închinat lui Dumnezeu în Mănăstirea Neamț”, în a doua jumătate a secolului XV. Aici și-a tuns perii capului în anul 1468, prin mâna Mitropolitului Teoctist I, părintele său sufletesc, deprinzând de la cuvioșii bătrâni tainele vieții duhovnicești. Aici, în cea mai vestită vatră a Ortodoxiei din Moldova, a învățat Mitropolitul Teoctist multă carte – limbile greacă și slavonă, dogmele credinței ortodoxe și tâlcul Sfintelor Scripturi.
După ce deprinde bine cunoștințele duhovnicești ce se puteau învăța din belșug în lavră, ajunge mai întâi duhovnic iscusit. Apoi, pentru petrecerea sa cuvioasă, obștea Mănăstirii Neamț l-a ales egumen al marii lavre, povățuind cu pricepere sufletele monahilor pe calea mântuirii, pe care o păstorește cu părintească dragoste și înțelepciune 17 ani de zile. Obștea sa număra prin 1475 peste 200 de călugări.
În timpul stăreției sale, marea lavră număra până la 200 de călugări, dintre care unii erau vestiți duhovnici, alții, iscusiți traducători și scriitori de cărți, iar alții, smeriți ascultători și slujitori ai celor sfinte. În jurul Mănăstirii Neamț se nevoiau, de asemenea, numeroși sihaștri iubitori de liniște și rugăciune, ale căror nume sunt scrise în cartea vieții.
În anul 1477, starețul Gheorghe este ales de tot sfatul țării mitropolit al Moldovei, în locul bătrânului Teoctist, mutat la cele veșnice. Mitropolitul Gheorghe, fiind cu metania din Mănăstirea Neamț, s-a numit mai târziu „Nemțeanul”. Prima sa grijă a fost să îndemne și să susțină pe Ștefan cel Mare la zidirea de noi lăcașuri de rugăciune, spre lauda lui Dumnezeu și mângâierea poporului.
Astfel, cu sfatul și binecuvântarea sa, marele voievod a zidit și rezidit din temelie numeroase mănăstiri, ca: „Sfântul Ilie” – Suceava (1479); „Sfântul Ilie” – Florești, Vaslui (1480); Pătrăuți – Suceava (1487); Voroneț (1488); biserica „Sfântul Gheorghe” – Hârlău (1492); biserica „Sfântul Nicolae” – Iași (1491-1493); Borzești – Bacău (1493-1494); „Sfinții Arhangheli” – Scânteia, Vaslui (1494); Probota (1495); Războieni (1496); Tazlău – Neamț (1497); biserica Mănăstirii Neamț (1497); clopotnița Mănăstirii Bistrița (1498) și Mănăstirea Dobrovăț – Iași (1503). S-au mai zidit cu sfatul său peste 35 de biserici din piatră la curțile domnești, precum și în numeroase sate din Moldova. Pe toate aceste biserici le-a sfințit Mitropolitul Gheorghe, în prezența voievodului și a numeroșilor credincioși, rânduind peste tot călugări și stareți dintre cei mai aleși.
Evlaviosul ierarh al Bisericii lui Hristos iubea pe toți, ca un adevărat părinte al Moldovei, și era iubit de tot poporul, de la domn până la cel mai de pe urmă țăran. Ștefan cel Mare îl avea de părinte duhovnicesc și cel dintâi sfetnic al său, pe care îl numea „rugătorul și părintele nostru chir Gheorghe, mitropolitul Sucevei”.
Sub păstoria sa, viața duhovnicească în mănăstirile din Moldova ajunsese la cea mai înaltă înflorire. Sihăstriile și codrii „foșneau de pustnici”, dintre care unii erau înainte-văzători și făcători de minuni, precum: Cuviosul Daniil Sihastru, Sfântul Vasile de la Moldovița, Epifanie de la Voroneț, Inochentie de la Probota și numeroși alții. Avea, de asemenea, duhovnici vestiți, lucrători ai rugăciunii lui Iisus și stareți cu totul cuvioși. La îndemnul său, în marile Mănăstiri Neamț, Putna, Bistrița, Probota și Moldovița, funcționau vestite școli de monahi caligrafi, pictori, miniaturiști, traducători și dascăli învățați, care creșteau ucenici și apărau credința ortodoxă. Tot în aceste școli mănăstirești se pregăteau tineri pentru preoți de mir la sate și orașe.
Marele Mitropolit Gheorghe, cel dintâi rugător către Dumnezeu al Moldovei, era el însuși un exemplu viu de sfințenie, de cuvioșie, de smerenie și de iubire către toți. Purta mare grijă de copiii orfani și de văduvele de război, care erau atât de numeroase în vremea sa. O grijă deosebită avea și pentru zecile de mii de oșteni căzuți în desele războaie. La porunca sa, osemintele lor erau adunate la mănăstiri și biserici, iar numele lor erau scrise în marile pomelnice ctitorești. În anumite zile de peste an, și mai ales la hramuri, se făceau în toată Moldova liturghii, parastase și praznice de obște pentru odihna sufletelor fericiților ctitori și eroi ai neamului.
În vara anului 1504, când marele voievod Ștefan Vodă al Moldovei s-a strămutat la veșnica odihnă, bunul Mitropolit Gheorghe, însoțit de sute de clerici, de mii de călugări și zeci de mii de credincioși, l-a condus la locul cel de veci din Mănăstirea Putna. Apoi, cu sfat de obște, și-a pus mâinile pe creștetul fiului său Bogdan, ungându-l domn al Moldovei (1504-1517).
Așa s-a nevoit bunul păstor și părinte sufletesc al Moldovei, Mitropolitul Gheorghe, timp de 34 de ani, până în primăvara anului 1511. Ajungând la adânci bătrâneți și simțindu-și aproape obștescul sfârșit, a luat marele și îngerescul chip al schimniciei, cu numele de David și, binecuvântând pe toți, și-a dat sufletul cu pace în brațele Marelui Arhiereu Iisus Hristos.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 152-154, Sursa: Doxologia)