Mitropolitul Antim Ivireanul

Între vlădicii care au înscris pagini strălucite în istoria Bisericii noastre se numără și mitropolitul Țării Românești, Antim Ivireanul. S-a născut în Iviria sau Georgia de azi, în jurul anului 1650, din părinții Ioan și Maria, primind la botez numele de Andrei. Încă din tinerețe a căzut rob la turci, care l-au dus la Istanbul (Constantinopol). Se pare că după ce a scăpat din robie a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, pictura și broderia. În Istanbul a învățat limbile greacă, arabă și turcă. Probabil tot acolo s-a călugărit.
„Antim Ieromonah”
În jurul anului 1690, evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu l-a adus în Țara Românească. Aici a învățat meșteșugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Hușilor, care conducea în acel timp tipografia domnească din București. În octombrie 1691 a tipărit el însuși o carte grecească, în care iscălea “Antim ieromonah”. După alegerea episcopului Mitrofan în scaunul vlădicesc de la Buzău, Antim a ajuns conducător al tiparniței domnești de la București.
Acolo a lucrat până în 1694, tipărind alte trei cărți, între care și o Psaltire românească, cu versuri scrise de el în cinstea lui Constantin Brâncoveanu, semn că învățase bine limba noii sale patrii.
În 1696 ieromonahul Antim s-a mutat în mănăstirea Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie, fiind și egumenul acestei mănăstiri. La Snagov a stat până în 1701, tipărind 15 cărți, dintre care 5 în românește. Acum a tipărit un Liturghier greco-arab (1701), pentru trebuințele credincioșilor ortodocși din îndepărtata Patriarhie din Antiohia Siriei. La Snagov ieromonahul Antim a deprins cu meșteșugul tiparului și pe o seamă de ucenici, dintre care cel mai de seamă a fost Mihail Ștefan (Istvanovici), care mai târziu a tipărit cărți la Alba Iulia și chiar în țara natală a lui Antim, adică în Iviria.
A editat 15 cărți
În anul 1701 Antim s-a reîntors în București. Din acel an și până în 1705 a continuat aici șirul tipăriturilor, editând un număr de 15 cărți, între care și un Ceaslov greco-arab (1702), tot pentru credincioșii din Patriarhia Antiohiei, Noul Testament în românește (1703) și altele.
Calitățile deosebite cu care era înzestrat ieromonahul Antim, ca și munca rodnică și neobosită pe care a depus-o încă din clipa venirii sale în Țara Românească, l-au făcut vrednic de a fi ales episcop al Râmnicului, la 16 martie 1705.
Odată cu așezarea sa în scaunul vlădicesc, a dus acolo și tipografia de la Snagov, întemeind astfel prima tiparnița la Râmnic. În decurs de trei ani a imprimat aici 9 cărți, din care 3 românești și 3 slavo-romane, mai multe cărți de slujbă, dintre care și Liturghierul cu Molitfelnicul, primele ediții românești din Muntenia (1706).
După o păstorire de abia trei ani de la Râmnic, s-a petrecut o nouă schimbare în viața lui Antim Ivireanul. La 27 ianuarie 1708 a murit mitropolitul Teodosie, care păstorise pe credincioșii din Țara Românească aproape 40 de ani. Înainte de moarte și-a exprimat dorința ca episcopul Antim al Râmnicului să-i fie urmaș în scaun, socotind că este cel mai vrednic pentru această înaltă treaptă vlădicească. S-a și ținut seama la alegere de dorința vrednicului mitropolit.
Înscăunarea i s-a făcut în ziua de 22 februarie 1708, la Duminica Ortodoxiei, fiind de față și patriarhii Alexandriei și Ierusalimului. Cu acest prilej noul mitropolit a rostit o frumoasă cuvântare, arătând ce îndatoriri avea de îndeplinit în noua sa slujbă arhierească.
O nouă tipografie la Târgoviște
În activitatea sa de mitropolit al Ungrovlahiei n-a cruțat nici o osteneală pentru luminarea credincioșilor, dovedind frumoase calități de pastor, predicator și patriot. După așezarea sa în scaunul mitropolitan a întemeiat o nouă tipografie la Târgoviște. Acum a tipărit 18 cărți, dintre care 11 în românește. Cele mai însemnate dintre tipăriturile românești erau: Psaltirea, Octoihul, Liturghierul, Molitfelnicul, Catavasierul, Ceaslovul și altele.
Deci numărul cărților tipărite în românește era într-o vădită creștere. Trebuie să notăm că mitropolitului Antim îi revine meritul de a fi introdus pentru totdeauna limba română în slujba bisericească, desăvârșind ceea ce se începuse sub Matei Basarab (tipicul în românește) și Șerban Cantacuzino (textele biblice). Prin tipărirea cărților de slujbă în românește, Antim a contribuit și la făurirea unei limbi liturgice românești, care dăinuiește până astăzi. Textul liturgic de azi nu se deosebește decât foarte puțin de cel tradus de Antim. După el au mai rămas netraduse numai Maneiele, Triodul și Penticostarul, care se vor tipări mai târziu.
28 de predici
A rămas de la el și o lucrare în manuscris, intitulată Chipurile Vechiului și Noului Testament, care cuprinde 503 portrete în medalion, cu diferite personaje biblice (se păstrează la Kiev).
Tot mitropolitului Antim i se datorește ilustrarea tipăriturilor sale cu gravuri, unele din ele fiind de o măiestrie deosebită. Toate acestea arată calitățile artistice deosebite cu care era înzestrat.
O altă latură de seamă din păstoria lui Antim a fost zidirea sufletească a credincioșilor săi prin cuvânt. Sunt prețuite până azi predicile sale, numite Didahii, în care osândea felurite păcate ale vremii sale, mai ales ale marii boierimi. Cunoaștem de la el 28 de predici la diferite duminici și sărbători și 7 cuvântări ocazionale, toate înfățișând pe Antim ca om de cultură deosebită. În predicile sale n-a fost influențat de alți predicatori, cum s-a susținut mult timp, ci ele sunt originale, bine gândite și legate de realitățile vieții.
(Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU)