Mitropoliți români pictați la Sfântul Munte Athos

Într-o lucrare consacrată Muntelui Athos și Românilor, istoricul Petre S. Năsturel scrie că la mănăstirea Ivir „a regăsit portretul lui Teofan arhiepiscop al întregii Moldove în exonartexul paraclisului de la Potaissa”. Același istoric ținea să precizeze ca „a regăsit portretul”, întrucât Marcu Beza a fost cel care a făcut cunoscută , „fotografia unei fresti reproducând trăsăturile lui Teofan, arhiepiscop al întregii Moldove” de la mănăstirea Ivir. Iar dintre cei trei mitropoliți, ce au purtat numele de Teofan, P. S. Năsturel ar „alege de preferință pe al treilea, care a condus Biserica Moldovei de la 1617 la 1619”. Firește, cercetări viitoare vor aduce mai multă lumină asupra celor de mai sus, și, astfel, vom cunoaște cu mai multă certitudine, care dintre cei trei mitropoliți, ce au purtat numele de Teofan, a fost pictat la mănăstirea Ivir.
Cunoaștem însă, cu mai multă certitudine, că mitropolitul Teofan al II-lea al Moldovei (1564-1572; 1577-1581 , 1582-1587) a fost pictat la mănăstirea Dohiariu. Două acte din arhiva acestei mănăstiri, din anul 1592 (7100), atestă chiar prezența mitropolitului Teofan al II-lea la Dohiariu. Mormântul mitropolitului Teofan al II-lea se află în nartica katolikonului mănăstirii Dohiariu. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea avea să fie pictat la Sfântul Munte Athos mitropolitul Țării Românești, Teodosie (1668-1672, 1679 -1708). Vlădica Teodosie a fost pictat, potrivit afirmațiilor a doi istorici – unul roman, altul grec -, în fresca votivă la mănăstirea Ivirului în anul 1683. Înclinăm să credem, că simpla ipoteză, că mitropolitul Teodosie a fost pictat în mănăstirea Ivirului, tocmai pentru că viețuise, probabil, ca monah în aceasta. Pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere faptul că aici, la Ivir, domnitorul de atunci al Țării Românești, Șerban Cantacuzino (1678-1688), a fost cel care a cheltuit pentru zugrăvirea capelei Sfintei Fecioare a acestei mănăstiri. De altfel Șerban Cantacuzino a fost chiar zugrăvit acolo, lângă fereastră. Prin urmare, nu poate fi exclusă nici ipoteza, că însuși domnitorul Șerban Cantacuzino a dispus zugrăvirea, mitropolitului său Teodosie la Ivir. Surprinzător însă este faptul ca eruditul istoric P. Năsturel nu amintește despre pictarea mitropolitului Teodosie la mănăstirea Ivir în lucrarea sa din anul 1986, cu toate că întreprinsese o călătorie de studii la această mănăstire înainte de anul menționat mai sus.
După pictarea mitropolitului Teodosie însă, abia în secolul al XIX-lea a mai fost pictat un mitropolit român la Athos, și anume, Veniamin Costache al Moldovei (1803-1808 ; 1812-1821; 1823-1842), al cărui tablou votiv se află la mănăstirea Esfigmenu. Cu trei decenii în urmă, monahul athonit Theoclitos publică pentru prima dată o scrisoare a Sfântului Nicodim Aghioritul, din anul 1804, către mitropolitul Veniamin Costache, în cartea sa, „Sfântul Nicodim Aghioritul”. Și, interesant este faptul că scrisoarea Sfântului Nicodim dezvăluie nu numai relațiile amicale ce existau între acesta și Veniamin, ci arunca lumină și asupra motivului ce pare a fi determinat pe aghioriți să picteze pe mitropolitul Moldovei la Athos. Și, acesta întrucât, în scrisoarea sa din 1804, Sfântul Nicodim Aghioritul intervenea pe lângă mitropolitul Veniamin – în urma rugăminților monahilor de la Simonopetra – , ca acesta să se adreseze domnitorilor Țării Românești și ai Moldovei să acorde ajutoare acestei mănăstiri. Desigur, mitropolitul Veniamin a satisfăcut rugămintea prietenului sau athonit, Nicodim. În consecință, pictarea mitropolitului Veniamin Costache la Sfântul Munte Athos poate fi văzută ca o manifestare reverențioasă a monahilor aghioriți pentru intervenția acestuia pe lângă domnitorii români, în vederea obținerii celor necesare pentru susținerea materială a mănăstirilor athonite. Cert este că la pictarea mitropolitului Veniamin în „Grădina Maicii Domnului” a contribuit, fără îndoială și prietenia acestuia cu Sfântul Nicodim Aghioritul, care a continuat să se bucure de o mare cinste printre aghioriți, mai ales după mutarea sa la cele cerești în anul 1809.
Pictarea mitropoliților români, amintiți mai sus, la Sfântul Munte Athos indică de la sine statura duhovnicească deosebită a acestora, precum și cinstirea de care se bucurau în rândul comunității aghiorite, ei și Biserica lor Română… Și, ar mai fi de evidențiat că această cinstire adusă mitropoliților români din partea Athosului, prin pictarea lor, se explică în bună parte, și prin faptul că toți aceștia au fost isihaști, asemenea aghioriților. În fine, mai presus de orice, firește, pictarea vlădicilor români, la Sfântul Munte Athos s-a datorat ajutoarelor acordate de aceștia mănăstirilor athonite. Iată, deci, că se cunosc, până în prezent, numele a patru mitropoliți români pictați la Sfântul Munte Athos. Să mai fie oare, și alt mitropolit român pictat la Athos? Întreprinderea unor călătorii de studiu la Athos, în acest scop, de istorici români de artă, ar fi mai mult decât binevenită spre elucidarea întrebării. (Părintele Ioan Dura)