Mitriță? Care Mitriță!?

De vreo două zile încoace, lumea fotbalului românesc (fotbalul ăla vorbit, la care suntem campioni mondiali, fiindcă despre ăla jucat, unde n-avem nicio treabă, n-are sens să comentăm nimic acum) este în fierbere, generată de scrisoarea sau mesajul sau ce-o fi fost ăla, prin care fotbalistul Alexandru Mitriță, actualmente la Zhejiang, în China, își anunță retragerea definitivă de la echipa națională. Povestea are multe direcții din care poate fi abordată, iar reacțiile celor întrebați în legătură cu această întâmplare diferă și ea de la om la om, în funcție de interesul direct al persoanei în cauză. Cei nefamiliarizați cu acest caz trebuie să știe că fotbalistul Mitriță este craiovean, dar cariera de fotbalist și-a început-o la Turnu Severin, jucând apoi la Viitorul, la Pescara, în Italia, apoi la Craiova, la New York, la Al Ahli, PAOK, iarăși Craiova, apoi în China. Un traseu întortocheat și bizar, Mitriță nereușind să se așeze pentru mai mult timp la o echipă. Dotat cu o tehnică excepțională, lasă imaginea unui neînțeles și este vădit inadaptabil în cele mai diverse situații. Atunci când joacă, lasă o impresie excelentă la început, pentru ca ulterior să se transforme într-o dezamăgire la fel de mare. A fost convocat la Națională din 2018 încoace, fără însă a fi bifat mai mult de 26 de prezențe și marcând doar 4 goluri. Este genul de eternă speranță și tot eternă dezamăgire. Acum, adus din China pentru cele două meciuri disputate de echipa reprezentativă, n-a fost introdus nici măcar un minut, deși România juca dezastruos. Prezența lui în teren poate ar fi adus sclipirea și implicit punctele de care aveam nevoie ca de aer. Sigur e un lucru: că plimbarea sa prin avioane de-a latul planetei și uitarea sa pe banca de rezerve arată a bătaie de joc, pe care nu o merită. Retragerea sa e un gest de demnitate pe care eu (care am scris de multe ori urât despre Mitriță) îl admir necondiționat. Lucescu n-avea dreptul să-și bată joc de el și este clar vinovat de retragerea sa. Lucescu m-a dezamăgit infinit mai mult decât a făcut-o vreodată Mitriță, căruia îi transmit încă o dată toată dragostea și admirația mea.