Mitrea: Nu am fost consultați despre desemnarea lui Emil Boc ca premier, ci doar informați



Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, luni, după o întâlnire a liderilor PSD și PDL, care a urmat deciziei lui Theodor Stolojan de a renunța la mandatul de a forma guvernul, că social-democrații nu au fost consultați despre desemnarea lui Emil Boc ca premier, ci doar informați. Mitrea a spus că situația creată de decizia lui Theodor Stolojan de a renunța la mandatul de premier nu a fost menționată în protocolul de guvernare încheiat de PDL și PSD, întrucât gestul lui Stolojan nu putea fi prevăzut.
Senatorul PSD a afirmat că liderii PSD nu au fost consultați în legătură cu desemnarea de către șeful statului a președintelui PDL, Emil Boc, drept candidat la funcția de prim-ministru în urma depunerii mandatului de către Stolojan.
„Nu am fost consultați, noi am fost doar informați”, a spus Mitrea.
El a apreciat că Emil Boc, noul premier desemnat de președintele Traian Băsescu, „este mai mult un politician decât un economist”.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, luni, că l-a desemnat pe Emil Boc pentru postul de prim-ministru, că a luat notă de retragerea lui Theodor Stolojan, precum și că va semna decretele privind retragerea desemnării acestuia și nominalizarea lui Boc.
Theodor Stolojan a anunțat, luni, că și-a depus mandatul de premier la președinte, afirmând că a decis să dea o speranță tinerei generații de politicieni, care să intre în politică la nivel de vârf.
Stolojan a precizat că președintele României este singurul care va lua decizia cui să încredințeze mandatul de prim-ministru desemnat din PDL.