Mitrea le-a cerut colegilor deputați să voteze pentru începerea urmăririi penale în cazul său



Deputatul PSD Miron Mitrea le-a cerut, luni, colegilor săi, să voteze pentru începerea urmăririi penale împotriva sa, pentru a ajunge în fața Justiției și a închide „acest abuz al DNA”, deși nu are încredere că lucrurile vor decurge normal în următoarea perioadă.
„Am trecut în ultimii trei ani și jumătate printr-o chestiune extreme de evidentă. Singura soluție, deși nu cred că lucrurile vor decurge normal în perioada care va urma, este ca votul dumneavoastră să fie pentru, să ajung în fața Justiției să închei acest abuz al DNA”, a declarat Miron Mitrea.
Plenul Camerei Deputaților a început, luni după-amiază, dezbaterea solicitărilor DNA privind începerea urmăririi penale a fostului premier Adrian Năstase și a fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea.
La ședința de luni și-au înregistrat prezența 178 de deputați, din totalul de 329.
Conform deciziei Biroului Permanent, plenul a început dezbaterile generale mai întâi cu raportul în cazul lui Miron Mitrea.
Deputații vor decide dacă aprobă urmărirea penală a lui Miron Mitrea și Adrian Năstase, la sesiunea de vot final, prin vot secret cu bile.
Pentru luarea unei decizii în acest sens este nevoie de o majoritate calificată de două treimi din numărul total al deputaților, ceea ce înseamnă că Năstase și Mitrea ar putea fi urmăriți penal dacă un număr 219 deputați votează pentru acest lucru.
Președintele de ședință al Camerei, Valer Dorneanu, le-a propus deputaților să voteze luni cererile privind începerea urmăririi penale a lui Mitrea și Năstase, în condițiile în care vor avea cvorumul necesar, după dezbaterile generale și prezentarea punctului de vedere al celor doi. Plenul a aprobat propunerea președintelui de ședință, fără obiecții. Inițial, după ședința Biroului Permanent, secretarul Camerei Ioan Munteanu anunțase că dezbaterea celor două cazuri va avea loc luni după-amiază, iar votul se va da marți.
Procurorul-șef al DNA a sesizat pe 21 aprilie Camera Deputaților cu privire la solicitarea de începere a urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, iar după trei zile a trimis o altă sesizare care viza începerea urmăririi penale în cazul lui Adrian Năstase.