Mitrea: Îmi dau demisia, nu m-am răzgândit, dar nu mă călugăresc, o să mă întorc în politică



Deputatul Miron Mitrea a declarat, miercuri, la Camera Deputaților că nu s-a răzgândit în ceea ce privește demisia sa din funcția de parlamentar, menționând însă că după acest episod privind cercetarea de către DNA nu se va călugări, ci se va reîntoarce în Parlament.
„Nu m-am răzgândit. Nici vorbă. Fac parte dintre cei care nu se răzgândesc. Au nemții o vorbă: «Un om, un cuvânt». Nu am găsit altă soluție să ies din această situație onorabil. Pentru că este o chestiune de onoare, nu o chestiune juridică. Faptul că ți se spune tot timpul că te ascunzi după imunitate ca să nu te ancheteze nu știu cine este jenant. Și mi s-a spus destul. Am rugat colegii să mi se dea un vot în favoarea începerii urmăriri penale, au hotărât altfel, au votat cum au vrut”, a susținut Miron Mitrea.
Întrebat ce speră să obțină prin acest gest, Mitrea a spus că nu vrea și nici nu are să obțină nimic în afară de faptul că va avea mai multe greutăți, în continuare, cu DNA.
„Eu astăzi (miercuri -nr) îmi dau demisia și intru într-un alt tip de legătură cu instituțiile statului. Nu am să folosesc formula: «Mă pun la dispoziția Procuraturii!», pentru că nu fac asta. Eu nu fac gesturi să mă pun la dispoziția lor. Am fost doi ani de zile și m-au anchetat, știu ce este acolo și nu am nici cea mai mică încredere în procurorii politici de la DNA. Nu am încredere, dar nu aveam cum să ies onorabil. Onoarea nu aveam cum să mi-o apăr rămânând în continuare în Parlament”, a spus Mitrea.
La remarca privind reîntoarcerea sa în Parlament după alegeri, pe un post de senator, Miron Mitrea a menționat că nu are de gând să se călugărească după acest episod.
„Nu vă așteptați să mă călugăresc, după acest moment. Nu mă retrag la mănăstire, rămân politică, fac un gest pentru mine ca să-mi apăr onoarea cumva și ca să arăt că nu am niciun fel de frică. Să facă anchete, să lucreze, să înceapă dosarul, să trimită în Justiție, să mă trimită în judecată, să vedem ce e în dosar, eu știu ce e în dosar. Sunt un om care am fost întotdeauna responsabil față de faptele mele”, a apreciat Miron Mitrea.
Întrebat de ce își dorește încă un mandat de parlamentar, Mitrea a spus că asta este meseria sa, aceea de parlamentar.
„Sunt politician, asta este meseria mea. Nu mă retrag din politică astăzi, din contră”, a afirmat Miron Mitrea, menționând că întenționează să revină pe un post de sneator pe motiv că a „mai îmbătrânit”.
Întrebat dacă anchetatorii își vor face treaba în trei luni, social-democratul a spus că depinde ce ordine vor primi procurorii de caz.
El a spus că decizia sa de a demisiona este pur personală, menționând că nu l-a interesat foarte mult faptul că face un serviciu partidului. M-am gândit în primul rând la această situație penibilă, în care mi se spunea: „Te ascunzi după imunitate!”.
Întrebat dacă se poate specula că el mai vrea încă un mandat de parlamentar pentru că are nevoie de imunitate, Miron Mitrea a spus că nu se poate specula așa ceva, menționând că singura care poate specula acest lucru „cu rea voință” este presa.
„Între timp nu am mai fost ministru și nu are la ce să mă mai acopere imunitatea viitoare, iar în perioada care a trecut am fost deputat și ca deputat nu are ce să mi se reproșeze, cred, deși cine știe. România este mare!”, a apreciat Mitrea.
În finalul declarației sale, deputatul PSD a ținut să-l sfătuiască pe colegul său de partid Adrian Năstase să facă ceea ce crede el că este mai bine pentru sine.
Camera Deputaților a respins, în 13 august, solicitările DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazurile lui Miron Mitrea și Adrian Năstase.
În cazul lui Adrian Năstase s-au înregistrat 120 de voturi „pentru”, 150 de voturi „împotrivă”, iar șase voturi au fost declarate nule. În ceea ce-l privește pe Miron Mitrea, s-au înregistrat 160 de voturi „pentru”, 108 voturi „împotrivă”, iar un vot a fost declarat nul. Pentru ca aceste cereri să fie aprobate, era necesar ca 218 deputați să se pronunțe în favoarea urmăririi penale.
Miron Mitrea nu a participat la acea ședință.
În aceeași zi, însă, el a remis presei un comunicat în care anunța că își va da demisia din Cameră, odată cu începerea sesiunii de toamnă, subliniind că este „un politician care își respectă cuvântul dat”.
„Pentru a pune capăt tuturor speculațiilor și comentariilor apărute după votul de astăzi al Camerei Deputaților referitor la cererea de avizare a urmăririi mele penale, declar că sunt un politician care își respectă cuvântul dat. Așa cum am spus încă din luna iunie, dacă votul din plenul Camerei Deputaților va fi unul împotriva urmăririi mele penale, voi demisiona din Parlament. Prin urmare, odată cu începerea sesiunii parlamentare de toamnă, îmi voi prezenta demisia din Camera Deputaților”, preciza Mitrea.