Mitrea: Guvernul încearcă o golăneală, pentru că se teme de uninominal



Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a amenințat, joi, că PSD va depune o moțiune de cenzură dacă Guvernul, prin invocarea unui artificiu, va încerca să nu aplice introducerea uninominalului la alegerea președinților de consilii județene, la scrutinul local din iunie.
Miron Mitrea a precizat că PSD este îngrijorat de semnalele date de „anumiți” reprezentanți ai Guvernului și ai PNL, prin care se încearcă să se reinterpreteze legea votată de Parlament privind introducerea votului uninominal, mai ales în ceea ce privește alegerea prin vot uninominal a președinților de consilii județene.
„Ne trezim în situația în care vedem tot felul de declarații și tot felul de interpretări și artificii juridice care încearcă să dizloce această modalitate de vot pentru anul 2012”, a spus Mitrea.
El a arătat că se încearcă să se motiveze aplicarea legii privind introducerea votului uninominal la alegerea președinților de consilii județene în 2012 și nu în 2008, prin faptul că această lege a fost promulgată după apariția Hotărârii de Guvern prin care se stabilea data alegerilor locale.
„Este un artificiu penibil. Este o golăneală, ca să spun pe față, a unor oameni cărora le e frică de votul uninominal. Am spus că, dacă Guvernul încearcă să facă asemenea artificii, PSD va depune imediat moțiune de cenzură și va sancționa un guvern care încearcă să deturneze poziția Parlamentului vis-a-vis de această chestiune”, a spus Mitrea.
Mitrea a arătat că această poziția tranșantă a PSD are la bază declarațiile făcute duminică de Mihai Voicu, potrivit căruia, dacă se va da Hotărârea de Guvern înainte de promulgare, atunci alegerile pe sistemul uninominal vor fi în 2012.
Miron Mitrea a arătat, totodată, că în cursul nopții de miercuri spre joi „au fost tot felul de instruiri” făcute de către membri ai Guvernului cu prefecții, pe această temă, sugerând că acestora li s-a trasmis că nu se va aplica votul uninominal în 2008.
Mitrea a spus că președintele PSD, Mircea Geoană, care se află la Bruxelles, l-a sunat și l-a rugat să iasă public, în locul său, pentru a transmite Guvernului și PNL următorul mesaj: „Dacă vor continua în această direcție, nu numai că nu ne au parteneri, ne au dușmani de moarte și introducem imediat moțiune de cenzură împotriva unui guvern care se joacă cu noi cu asemenea decizii”.
„În acest moment nici nu mai contează jocul ăsta cu anticipatele. Și s-ar putea ca PSD să fie suficient de plictisit de sprijinul ăsta și de jocul ăsta cu Guvernul, ba îl sprijinim, ba nu îl sprijinim, ba ne ascultă, ba nu ne asculă. Nu acceptăm să fim folosiți ca să se ajungă la o soluție care nouă nu ne convine”, a spus Mitrea.
„Nu vă jucați cu PSD! Nu este dispus să înghită golănii cu privire la alegerile uninominale la președinții de consilii județene”, a mai spus Mitrea, care a arătat că așteaptă ca premierul Tăriceanu să iasă public și să infirme faptul că PNL și Guvernul nu doresc introducerea uninominalului la președinții de consilii județene la scrutinul din iunie.
Și președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, printr-un comunicat de presă, că partidul își menține poziția în ceea ce privește alegerea prin vot uninominal a președinților de consilii județene, precizând că, dacă Guvernul va bloca uninominalul în acest caz, social-democrații vor depune o moțiune de cenzură.