Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a declarat, miercuri, că prezența lui Vasile Blaga în cursa electorală pentru Primăria Capitală este o garanție că va exista o competiție foarte serioasă.
Întrebat dacă el i-ar putea ține piept, drept contracandidat, lui Blaga, Mitrea a răspuns: „Pot să țin piept oricărui candidat, pentru oricare funcție. Sunt politician serios și știu să mă bat”.
Mitrea a apreciat că Blaga este un candidat „serios și greu”.
„Dacă voi fi candidat, sau mă rog, cineva care se pricepe la infrastructură, la probleme de infrastructură și transporturi eu sunt mai bun decât Blaga. Blaga este mai bun la ordine publică și administrație”, a mai spus Miron Mitrea.
Secretarul general al PDL Vasile Blaga a fost anunțat oficial, marți, candidat la Primăria Capitalei, de către edilul sectorului 3, Liviu Negoiță, ceremonia de lansare desfășurându-se în Parcul Titanii.
Coordonatorul de campanie al PSD Miron Mitrea va fi candidatul partidului la Primăria Capitalei, anunțul oficial urmând a fi făcut joi sau vineri, au declarat, marți, pentru MEDIAFAX, surse din partid.