Mitrea: „După alegeri, orice alianță e posibilă”



Miron Mitrea: „Nu exclud nici varianta unei alianțe cu Partidul Democrat-Liberal". Foto: MEDIAFAX
Miron Mitrea: „Nu exclud nici varianta unei alianțe cu Partidul Democrat-Liberal". Foto: MEDIAFAX

Coordonatorul campaniei PSD Miron Mitrea a declarat, la Școala de vară a TSD Vrancea, că, după alegerile din 30 noiembrie, orice alianță este posibilă, dar o alianță a PSD cu PNL este „mult mai probabilă”.
„Orice partid serios se concentrează pe rezultatul din alegeri. Dacă rezultatul este foarte bun, impui tu, după, alianța. Noi vrem să reușim să obținem primul rezultat pentru a impune tipul de alianță. O alianță cu PNL este mult mai probabilă, dar eu nu exclud nici varianta unei alianțe cu Partidul Democrat-Liberal”, a spus Miron Mitrea la Școala de vară a Tineterului Social Democrat Vrancea.
El a adăugat că o alianță PSD-PNL este mai probabilă deoarece este știut faptul că, dacă Emil Boc este președintele PDL, liderul de necontestat al acestui partid este Traian Băsescu.
„O alianță PSD-PNL este mai probabilă doar pentru că toată lumea se ferește de Traian Băsescu și nu pentru că are ceva cu PD-L”, a mai susținut Miron Mitrea.
Miron Mitrea va candida la alegerile parlamentare din 30 noiembrie pentru un mandat de senator în județul Vrancea.