Pufoaica de vară

Mitocănia unui miliardar român

Ultimii 20 de ani ne-au împroprietărit țara cu o clasă de bogătani la prima generație în pantofi. Ciuruiți de complexe, cel mai dureros fiind complexul intelectual, ei s-au acoperit de diplome vândute fără jenă de universitățile private, sperând că astfel își vor pune o proteză în locul lipsei de educație. Nu au reușit, carențele educaționale transformându-li-se într-o mojicie care izbucnește în cele mai inofensive împrejurări.
Unul dintre acești miliardari la prima generație în pantofi – proprietar de hoteluri, mall-uri și posturi de televiziune, pe deasupra mason sprijinit discret de un serviciu secret important românesc – își dă în vileag mitocănia printr-un gest de la care nu vrea – sau nu poate – să se abțină: scărpinatul între deștele de la picioare.
Nu e nici o glumă: oriunde s-ar afla – într-o ședință a consiliului său de administrație sau pe terasă la o bere – omul se descalță de pantofi și de șosete și continuă discuția exercitându-și în paralel acțiunea de scărpinare. Din când în când, își mai desprinde câte o pieliță de prisos pe care, pentru a o recicla, o duce în gură și o înghite ca pe o stridie, deși fără să stoarcă pe ea puțină lămâie.
Știm, din cei șapte ani de acasă, că sunt anumite lucruri care se fac fără martori; între ele, se înscrie și scărpinatul nasului sau al degetelor de la picioare. Dar miliardarul nostru nu se sinchisește de asemenea legi nescrise. Dacă el ignoră legile scrise, de ce le-ar da importanță celor nescrise ?
Pe de altă parte, fiind la prima generație în pantofi, pantofii îl jenează. Și-apoi se vede că aici e vorba de o pasiune în toată regula; altfel, și-ar da ciupercăria din pantof pe mâna unui dermatolog.
Chestia mișto e că omul se lipise la un moment dat și de capul belit din fruntea națională; dar prieteșugul le-a picat, știu de ce, dar nu spun. Nu am informații dacă în fața comandantului suprem se descălța și trecea la treabă. Probabil că da.

Recomandări

50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei

Politica de tarifare a Poștei Române, asimilată în Parlament unui atac sistematic la adresa presei tipărite și a accesului cetățenilor la informație

Profesori și elevi de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Turcia, în cadrul unui proiect Erasmus+ de prevenire și combatere a bullyingului