Mititelu spune că cinci jucători de la Craiova vor juca în preliminariile CE



Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, este convins de faptul că cinci jucători ai echipei craiovene, Bornescu, Ciucă, Dorel Stoica, Andrei Ionescu și Dina, vor face parte din lotul naționalei României în campania de calificare la Euro-2008.
„Universitatea Craiova va avea în campania pentru CE cinci jucători la națională. Cred că, în acest moment, Mircea Bornescu, Mădălin Ciucă, Dorel Stoica, Andrei Ionescu și Mihai Dina sunt soluții reale și imediate pentru echipa națională. Sunt convins că cei cinci vor face parte din lotul lui Pițurcă”, a spus Mititelu.
Referitor la scandalul privind situația lui Mirel Rădoi la echipa națională, Mititelu a menționat că, în opinia sa, mijlocașul Dorel Stoica este un jucător mult mai complex decât fotbalistul echipei Steaua București. „Veți vedea că nu mă înșel. Sunt decis ca lui Stoica să-i fac un contract fabulos chiar din această vară și un contract pe viață, ca sa nu plece niciodată de la Universitatea, iar în jurul lui să se clădească o adevărată echipă”, a mai spus Adrian Mititelu.
Oficialul craiovean a ținut să precizeze că cei cinci jucători amintiți nu vor fi chemați la echipa națională datorită prieteniei sale cu selecționerul Victor Pițurcă, ci pentru că merită într-adevăr.