Ars la foc automat

Mititelu, o nouă sancțiune record

Comisia de Disciplină a LPF l-a sancționat, vineri, pe finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, cu doi ani de suspendare și 600.000 de lei penalitate financiară pentru declarațiile defăimătoare la adresa președintelui Dumitru Dragomir.
Membrii Comisiei au judecat cazul în baza unei sesizări a Ligii Profesioniste de Fotbal ca urmare a declarațiilor făcute la un post de televiziune în care Adrian Mititelu susținea că Dumitru Dragomir promovează un sistem de parti pris-uri și nepotism, informează, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul LPF.
Aceasta este a treia sancțiune primită de Adrian Mititelu în acest an din partea Comisiei de Disciplină pentru declarațiile făcute la adresa lui Dumitru Dragomir. În 23 martie el a fost suspendat 12 luni și a primit o penalitate de 300.000 de lei, iar în 16 februarie a primit șase luni de suspendare și 150.000 de lei penalitate sportivă.
Comisia de Recurs din cadrul LPF a respins, vineri, „ca tardiv formulat” apelul finanțatorului Universității Craiova la decizia Comisiei de Disciplină din 23 martie, iar următoarea cale de atac este la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Pentru incidentele provocate de proprii suporteri prin aprinderea de torțe la meciul cu FC Timișoara, clubul Universitatea Cluj a primit o penalitate financiară de 10.000 de lei. În plus, masorul Mircea Moldovan (Universitatea Cluj) a fost suspendat o lună și a primit o penalitate de 640 de lei după ce a fost trimis în tribună de arbitrul întâlnirii pentru proteste.

Recomandări

Un tânăr care credea că a dat lovitura și și-a cumpărat încălțăminte de firmă, o nouă victimă a înșelăciunilor online

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat