Afirmație

Mititelu: „Finanțatorii din Liga I nu mai sunt interesați de echipa națională”



Adrian Mititelu: "Nu mai este un interes prea mare pentru echipa națională”. Foto: craiovamaxima
Adrian Mititelu: "Nu mai este un interes prea mare pentru echipa națională”. Foto: craiovamaxima

Președintele clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, ieri, că finanțatorii care investesc bani în Liga I nu mai sunt interesați de echipa națională a României.
„Nu mai este un interes prea mare pentru echipa națională. Poate înainte era, deoarece mulți finanțatori doreau să vândă jucatorii. Se vindeau mai bine dacă ajungeau la națională. Acum însă, majoritatea vor să facă performanță, vor să câștige puncte, punctele înseamnă bani mai mulți din drepturile de televizare sau din alte surse. Foarte multe echipe din fotbalul românesc, cel puțin 13 sau 14, au bugetele asigurate din surse proprii. Asta înseamnă că sunt cel puțin pe zero, dacă nu chiar pe plus. Însă la noi este o meteahnă veche, foarte mulți se vaită, mint cu nerușinare că ce bugete au și exagerează foarte mult. N-am văzut în viața mea să mintă în halul asta. Nu vreau să dau nume, pentru că nu vreau să mă cert cu ei”, a spus Mititelu.
Oficialul craiovean a afirmat că Primăria este dispusă să investească în acest an în instalarea turnicheților. „Am avut o întâlnire cu primarul Solomon, am vorbit cu el și a zis că vrea să ne ajute, vrea să facă această investiție privind intrarea pe stadionul Ion Oblemenco, o investiție de 250.000-300.000 de euro. În rest nu are prea multe de făcut, eventual să mai schimbe niște scaune”, a precizat Mititelu.
Adrian Mititelu a declarat că nu și-ar dori ca naționala de tineret a României să vină să își dispute partidele pe stadionul Ion Oblemenco. „Nu vreau să vină naționala de tineret aici. Nu vin când vor ei, ci când vrem noi. Să se ducă în altă parte. Eu nu cred că Emil Săndoi este oltean, eu din câte am înțeles pentru el nu contează ce scrie pe legitimația unui jucător. Sunt olteni când sunt aici la club, când nu mai sunt aici nu mai sunt olteni. Proiectul lui Săndoi nu ne face o favoare. Din contră, să ne mulțumească că există niște oameni în fotbalul românesc care muncesc și scot copii talentați care să asigure continuitate acolo”, a spus Mititelu.



Recomandări

Craiova are două echipe care se bat pe un loc de Liga a II-a