Câmpulung Moldovenesc

Miting pentru susținerea președintelui suspendat



La Câmpulung Moldovenesc este programat pentru data de 12 mai un miting de susținere a președintelui suspendat al României, Traian Băsescu. Organizatorul manifestării este filiala locală a Partidului Democrat. Potrivit precizărilor președintelui PD Câmpulung Moldovenesc, Ion Badale, mitingul va beneficia de prezența deputatului Ioan Oltean, a președintei organizației de femei a PD, fostul ministru Sulfina Barbu, precum și a liderilor județeni suceveni ai PD, Eugen Uricec și Adrian Drăgan.
Mitingul este programat între orele 14-19, în aer liber, în centrul municipiului, a fost autorizat de primărie și organizatorii se așteaptă la peste 400 de participanți. Pentru a se preîntîmpina eventuale accidente organizatorice cauzate de energia electrică, la locul mitingului va fi adus și un generator capabil să facă față unei pene de curent.
Președintele PD Câmpulung Moldovenesc ne-a mai precizat că prin organizarea acestei manifestări se dorește atât susținerea lui Băsescu, cât și informarea corectă a populației despre modul în care trebuie să voteze. După mitingul de la Câmpulung Moldovenesc, participanții localnici se vor deplasa și la manifestarea similară de la Iași, care va avea loc pe 13 mai.



Recomandări

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni – Digital STARs, la Biblioteca Bucovinei, începând din ianuarie

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni – Digital STARs, la Biblioteca Bucovinei,  începând din ianuarie
Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni – Digital STARs, la Biblioteca Bucovinei, începând din ianuarie