La Dornești

Miting de protest din cauza sistării unor lucrări de apărare împotriva inundațiilor



Un miting de protest este anunțat pentru ziua de sâmbătă, 20 iulie, în comuna Dornești, unde o parte a localnicilor se declară foarte nemulțumiți și îngrijorați de faptul că au fost sistate lucrările de îndiguire a unui pârâu din cauza căruia au fost puternice inundații în 2010.
Este vorba de pârâul Ruda, care a inundat aproape în fiecare an curți sau case ale localnicilor.
Unul dintre organizatorii protestului, Valeriu Sorohan, a declarat că marea problemă este că lucrările începute anul trecut, în 2012, nu au mai fost reluate în 2013, asta deși jumătate din an deja s-a scurs. Oamenii au înaintat sesizări către primăria locală, Administrația „Apele Române” și Prefectură, însă spun că nu mai pot accepta doar promisiuni.
„Marșul va avea loc în centrul comunei Dornești, de la ora 10.00 – 12.00. Va fi un marș pașnic la care sunt așteptate aproximativ o sută de persoane și sperăm ca autoritățile să ne audă și pe noi și să urgenteze lucrările până când nu vor apărea din nou probleme mari cu inundațiile”, a declarat Valeriu Sorohan.
Marșul a fost autorizat de Primăria comunei Dornești.
Primarul Gheorghe Luța a declarat că nemulțumirile oamenilor sunt justificate:
„Este nevoie urgentă de bani pentru aceste lucrări de regularizare, în caz de ploi abundente jumătate din comună poate fi inundată. Când plouă torențial nu putem dormi de frică în casele noastre. Lucrările se tergiversează pentru că nu sunt fonduri, dar oamenii au ajuns la capătul răbdării”.
Lucrările de acest gen sunt promovate de Administrația „Apele Române”, în urma întocmirii unor proiecte, cu fonduri alocate de la nivel central.



Recomandări

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Șoldan anunță că toate casele din Broșteni afectate grav de inundații și-au găsit constructori, fără bani de la Guvern. „Începând de luni Broșteniul devine cel mai mare șantier al solidarității din județ”

Șoldan: „Sprijinul financiar acordat de CJ Suceava comunelor Ostra și Stulpicani a permis începerea lucrărilor de urgență de după calamități”

Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații
Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații

Liderii AUR Suceava au fost alături de oamenii afectați de inundațiile din zona de munte încă din primele ore ale producerii dezastrului

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a coordonat echipele de voluntari ale acestui partid care au acționat în zonele inundate
Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a coordonat echipele de voluntari ale acestui partid care au acționat în zonele inundate