Actorul Mitică Popescu, încarcerat timp trei ani în mai multe închisori comuniste, printre care și colonia de muncă de la Periprava, povestește pentru Gândul cum mulți deținuți mureau de foame și de epuizare, iar alții de inimă rea, declarând că el a avut noroc că era tânăr când a fost condamnat.
Mitică Popescu arată că a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că nu și-a turnat niște prieteni care, la o petrecere, au spus că vor să plece în America, în anul 1958.
„Eram la niște vecini, de un Sfântu Ștefan, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povestești la întâlnirile astea tot ce-ți trece prin minte, unii au spus că vor să plece în America. Eram în 1958. Îți dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche și mi-a ieșit pe cealaltă. După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate”, relatează actorul, precizând că a fost condamnat pentru „Nedenunțare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”.
Pe Fișa matricolă penală care i-a fost întocmită scrie însă că Dumitru Popescu, student în anul II la Teatru în momentul reținerii, fusese arestat de Securitate, pe 5 noiembrie 1958, „pentru faptul de Trădare și trecere de frontieră”.
„E o tâmpenie. Nu înțelegi că n-am avut nici un gând să fug?! D-aia mi-au și dat doar trei ani. Ceilalți au luat între opt și 12 ani. Eu am luat minim de pedeapsă. Alta mai mică nici nu exista”, spune acesta.
A fost încarcerat la data de 9 februarie 1959.
„După arestare, o perioadă nu ne-au scos la muncă. Așa era atunci. În vară, prin iunie, ne-au mutat, însă, de la Jilava la Periprava, la munci agricole, la porumb. E drept că n-am stat acolo decât vreo trei luni, până în septembrie. Pe urmă, ne-a mutat iar, în Balta Brăilei, la Salcia, într-o colonie de muncă – am lucrat la dig, la canalele de desecare. La Salcia am stat până în noiembrie 1961, când m-au liberat”, povestește scurt Mitică Popescu.
Nu și-l amintește pe Ion Ficior, care conducea colonia de la Periprava în perioada aceea, dar își amintește suferințele îndurate acolo: „Foamea era îngrozitoare. Ne dădea o zeamă de arpacaș și un colț de pâine. Mâncai cel mai bine când visai. Apa pe care o beam era scoasă direct din Dunăre, iar țânțarii ne mâncau de vii”.
Acestea au continuat la Salcia: „A venit tifoida peste noi; muncile erau crâncene. Mulți au murit de foame și de epuizare. Alții de inimă rea. N-aveam voie să primim pachet sau să ne vedem rudele. Eram rupți complet de lume. Oamenii, săracii, nu știau ce le face copilul; dacă le mai trăiesc părinții; ce e cu soția… Nimic. Sincer, eu am avut șansa că eram tânăr. Dar pentru cei în vârstă era îngrozitor. Se muncea pe rupte, trebuia să faci norma. Dacă nu, bătaia ta n-o lua nimeni”.
În 1961, când i-au dat drumul din pușcărie, securiștii i-au pus în vedere să nu discute nimic despre ce a trăit în acești ani. „Mă urmăreau zi de zi. Toți eram urmăriți atunci, dar noi, ăștia cu «tinicheaua», în mod special. Fusesem dat afară din Institut, aveam probleme la dosar, nu mai aveam nici un rost. Abia după trei ani mi s-a permis să dau un nou examen la Teatru; și asta datorită unor oameni care m-au apreciat în primii doi ani de școală”.
Spune că a avut totuși o satisfacție atunci: „Nu plăteam cotizația la partid, că pe noi, ăștia cu probleme, nu ne făceau membri de partid”.
Peste 40 de deținuți politici, supraviețuitori ai închisorii de la Periprava din Delta Dunării, un adevărat „lagăr de exterminare”, așa cum chiar ei îl numesc, își amintesc perfect de condițiile de detenție și în special de torturile aplicate personal de către comandantul Ion Ficior, potrivit tortionari.gandul.info.
Gândul a lansat, miercuri, platforma multimedia dedicată proiectului realizat în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), conținând investigații și dosarele complete ale torționarilor comuniști.
IICCMER a solicitat Parchetului General începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de torționar prezentat, după Alexandru Vișinescu.
