Mitică, la mititica!

Gata cu brutăria! Când Dumitru Dragomir, că nu-mi vine să-l mai diminutivez, era pe cai mari în fotbalul românesc, adică mai dintotdeauna, avea forța de a cenzura banner-ele pe stadioane. Așa a apărut brutăria. Abia acum putem rosti cu toată gura, Mitică – la pușcărie! Știu, ipochimenul a ieșit în zori de la întristare, dar e un început promițător. E deja un semn bun că partenerii lui de matrapazlâc au rămas priponiți preventiv. Cum ar veni, ei sunt ăia care se făceau că-l păcălesc, în timp ce el se făcea că e păcălit! Dacă ar trebui cumva să mă confrunt cu vreun sentiment contradictoriu, să mă dau etic cum că nu mă bucur de necazul omului, tare mi-e că este exact pe dos. În primul rând, nu e necaz. N-a dat mașina peste el. Ba chiar, în loc să-i ia viitura casa, o să-i dea viitorul una. Asigurată, cu zăbrele la ferești. Mai bine să te ferești, zic. Dar, nimic nou sub soare, e și Corleone unul dintre ăia care se credeau intangibili. Oracolule, așa cum e plin cimitirul de oameni indispensabili, tot așa e plină pușcăria de intangibili de-ăștia! Oricum, nu se mai crede nici el, să nu ne mai lăsăm păcăliți de „retorica” lui. În al doilea rând, a căutat-o, oho, ce-a mai căutat-o! Omul ăsta ne sfida în față cu șmecheria lui. Se lăuda cu ea, brava. I-a fost și răsplătită, omul a strâns o avere care-i pune urmașii la adăpost. Unii îl admiră pentru această… s-o numim abilitate?! Cont-abilitate, mai bine!
Potlogăria pentru care este anchetat acum Dragomir este o altă găselniță a Gazetei, care bate la fund pe oricine la capitolul investigație. Ce ironie, nu? Pe blogul său, Cătălin Tolontan a rememorat abordarea inițială a cazului, exploatând ingenios avantajul surprizei. Dragomir și Tărău încă nu aflaseră că intraseră în vizorul ziariștilor, când au fost sunați CONCOMITENT de aceștia! Vă dați seama, exista și planul B, dacă vreunul dintre cei doi nu răspundea, celălalt era interpelat pe o problemă minoră, astfel încât să se păstreze o șansă viitoare. Cinste lor, cinste lor, cinste ziariștilor! Mai sunt și unii pentru care meseria asta este profesiune de credință.
În ceea ce-l privește pe respectivul personaj, acesta va scăpa ieftin. Pentru un pușcăriabil, are vârsta de aur. Însă, măcar pentru o perioadă, se va auzi liniște în urma lui. Căci tot ziariștii – e drept, alții – obișnuiau să se strângă ciopor la conferințele de presă organizate de un om care avea un blog. De ce vă duceați, fraților?! Ah, ce frumos ar fi fost să se trezească în fața unei săli goale! Mai rău decât la pușcărie…