Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București. El este acuzat de delapidare, spălare de bani și evaziune fiscală într-un dosar privind drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal din Liga I. Liga Profesionistă de Fotbal a precizat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că poliția judiciară a ridicat de la sediul LPF mai multe înscrisuri având legătură cu pretinse infracțiuni săvârșite pe parcursul derulării mandatului fostului președinte al forului Dumitru Dragomir.
„În cursul zilei de astăzi, 7 aprilie 2014, cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare dispusă în baza dispozițiilor noului Cod de Procedură Penală, reprezentanții organelor de cercetare penală ale poliției judiciare au ridicat de la sediul LPF mai multe înscrisuri având legătură cu pretinse infracțiuni săvârșite pe parcursul derulării mandatului fostului președinte LPF dl. Dumitru Dragomir. Totodată, informăm reprezentanții media că pentru a nu afecta cursul anchetei, acestea sunt singurele precizări pe care le vom face pe acest subiect”, se arată în comunicatul LPF.
Alături de Mitică Dragomir au mai fost reținuți și afaceriștii Radu Arhire și Mihai Corbu. Reținerile s-au efectuat după mai multe percheziții care au avut loc luni în București și în județul Ilfov într-un dosar privind vânzarea drepturilor de televizare pentru mai multe meciuri de fotbal din Liga 1. Anchetatorii au fost la sediul LPF, dar și la locuința lui Dragomir. Potrivit unui comunicat emis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în perioada 2011 – 2013, patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal ar fi fost prejudiciat cu 3 milioane de euro prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vânzării unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor de fotbal, în condițiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal și reprezentanții societății câștigătoare. Anchetatorii mai precizează că suma de bani ar fi fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăți comerciale.
Luni dimineață, Dumitru Dragomir a declarat că va merge singur la audieri și că este „acoperit” de documente. „Acum mă duc la audieri. Am documente, sunt acoperit de hârtii cât trăiesc și de pământ după ce mor”, a spus, fostul președinte al LPF.
După gratii
Mitică Dragomir, reținut în dosarul privind drepturile de televiziune
